VIDEO/Românii au talent. Trupa Akikai din Tecuci riscă : „Renunţăm la numerele periculoase în finală!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii trupei spun că vor să le arate celor care i-au contestat că pot face spectacol şi altfel.

Pentru că li s-a părut că juriul şi publicul au considerat că numărul prezentat a avut multe elemente care nu presupun un anume talent, ci doar mult exerciţiu, tecucenii membri ai grupului Akikai s-au hotărât să prezinte în finala concursului „Românii au talent" o demonstraţie simplificată, lipsită de elemente periculoase.

CLICK PE FOTOGRAFIE PENTRU A VEDEA IMAGINILE DE PREZENTARE ALE TRUPEI DIN TECUCI

image

„Pentru că se caută «show», atunci vom face şi noi spectacol, pentru că ne pricepem şi la asta. În faza semifinalelor, am încercat să prezentăm artele marţiale la un nivel extrem de ridicat, un număr care nu are numai forţă, ci prezintă şi riscuri mari. Pentru că au fost voci care ne-au blamat, ne-am gândit să facem doar spectacol, în speranţa că astfel vom fi şi mai apreciaţi", spune Vasile Volanschi, antrenorul şi mentorul trupei Akikai.

Supărarea liderului trupei Akikai este cu atât mai mare cu cât a aflat că trupa câştigătoare de la "British Got Talents" (Englezii au talent) din 2010 a prezentat publicului un număr mult mai simplu decât cel prezentat în semifinală de Akikai.

Chiar şi aşa, mesajul tecucenilor care vor evolua printre cei 12 finalişti ai concursului "Românii au talent" va rămâne acelaşi: oamenii trebuie să facă arte marţiale, de orice fel, chiar şi "fight". "Noi suntem practic mesagerii artelor marţiale", spune Ciprian Gheorghiu, unul dintre cei 11 membri trupei.

„Lumea trebuie să ştie şi despre noi. Că avem şi noi performanţe. Ştiu că este greu să facem o astfel de schimbare, dar trebuie ca măcar să luptăm pentru ea", mai spune Vasile Volanschi. Liderul trupei ne-a mai mărturisit că nu nu există prea multe emoţii la mijloc, explicând şi de ce: „Autocontrolul este principalul nostru atu!".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite