Trei proxeneţi, un tată şi cei doi fii, au fost arestaţi pentru trafic de minore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat joi dimineaţă trei percheziţii domiciliare, la locuinţele a patru tineri din Judeţul Galaţi, suspecţi de trafic de minori. Trei dintre aceştia au fost reţinuţi de procurorii D.I.I.C.O.T.

Vasile M., de 38 ani şi cei doi fii ai săi, Marian M., Florin M., ambii în vârstă de 22 ani, au fost arestaţi preventiv, iar Cristian C., în vârstă de 31 ani este cercetat în libertate, aceştia fiins acuzaţi de trafic cu minore.  

„Aceştia, din 2009 şi până în prezent, sunt suspectaţi că au racolat, cazat şi obligat, prin presiuni fizice şi psihice, la practicarea prostituţiei peste 10 tinere (dintre care opt minore)”, a declarat Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IJP Galaţi.

Clienţii erau racolaţi prin telefon, din rândul cunoscuţilor membrilor grupului şi taximetriştilor.

Copilele cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani era ţinute în diferite apartamente pentru a fi ferite de ochii lumii şi erau forţate să se prostitueze. Acestea proveneau în general din mediul rural şi făceau parte din familii mai sărace, uşor de ademenit.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, iar în cursul zilei de ieri, pe numele lui M. Florin, M. Vasile şi M. Marian au fost emise mandate de arestare preventivă, C. Cristian fiind cercetat în stare de libertate.

Poliţiştii de  combatere a criminalităţii organizate continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Citiţi şi: Constanţa: A ucis un om în bătaie
Proxeneții de minore au fost propuși spre arestare

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite