Povestea poetului gunoier care a învins „mizeria” cu stihuri:"În această societate suntem trataţi ca nişte viermi, iar poezia este luxul suprem!".

Încercările vieţii l-au transformat pe Dan Cheşcu, din inginer, în simplu lucrător la Salubritate. Deşi este un adevărat intelectual, nu a considerat înjositoare munca de gunoier. Valorile supreme după care se ghidează sunt iubirea şi iertarea.

CITEŞTE ŞI:  Omul care vede moartea în fiecare zi:"Cel mai mult am avut 11 cadavre de autopsiat într-o zi. Dacă eşti slab de înger şi ţi-e frică de morţi, nu rezişti!"

Meserii murdare-Gropar în Cimitirul Sf. Lazăr: „La început aveam coşmaruri.Visam cadavre şi morminte”

(FOTO) Meserii murdare:„Minerii” mizeriei din canalizările oraşului

Povestea vieţii lui Dan Cheşcu bate filmul. A absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi apoi, timp de 12 ani, a lucrat ca inginer pe platforma combinatului siderurgic.

Un destin încercat

După ce a plecat din Sidex, de bunăvoie, ghinionul s-a ţinut scai de gălăţeanul îndrăgostit de poezie.  N-a mai reuşit să-şi găsească un loc de muncă stabil, iar lipsa banilor i-a adus şi mai multe probleme.

„Aveam datorii la întreţinere foarte mari. Am fost nevoit să vând apartamentul şi să cumpăr o garsonieră. M-am despărţit şi de soţie. Din acel moment viaţa mi s-a schimbat complet”, povesteşte Dan Cheşcu.

O perioadă a locuit cu gazdă, iar din 2006, locuieşte la căminul social al Primăriei, de pe strada Traian. Din dorinţa de a-şi putea sprijini financiar fiica, Dan Cheşcu s-a angajat la Servicul Public de Salubrizare „Ecosal”. N-a considerat înjositoare meseria de gunoier. 

„Aici, la Ecosal, am beneficiat de lipsa de prejudecăţi. Mi s-a oferit un loc de muncă şi astfel am putut să-mi ajut fata să termine facultatea. Ea este singura şi marea bucurie a vieţii mele”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi şi glasul tremurat Dan Cheşcu.

Poezia este Regina!

Mizeriile vieţii cotidiene l-au făcut să se apropie şi mai mult de poezie. Frumuseţea acesteia îl ajută să-şi păstreze echilibrul interior. Spune despre poezie că este „luxul suprem”.

„Din copilărie citesc poezie şi într-un târziu am îndrăznit să aştern pe hârtie propriile stihuri. Mi s-a părut că poezia mă exprimă cel mai bine, chiar dacă se află în incompatibilitate cu cotidianul dominat de necesitate şi rutină. Pentru mine, poezia este luxul suprem", spune interlocutorul nostru.

Adoră să recite versuri din poeziile lui Eminescu, Esenin, Villon, Garcia Lorca, Parra şi Baudelaire. Este fascinat de opera lui Nicolae Labiş. Cu ajutorul unor prieteni, în anul 2009 şi-a lansat primul volum de poezii – „Antidot”.

„Consider că viaţa asta, pe care o trăim o singură dată, merită o altă şansă. Adică să investigăm avel nevăzut din noi. Nu să ne rezumăm doar la nevoile trupeşti. Poezia este cea care nu moare, care nu se schimbă. Este umărul pe care ninsoarea nu se aşterne niciodată. Este modalitatea prin care ma regăsesc ca om, modalitatea prin care mă apropii de divinitate ”, mărturiseşte poetul.

„Cuvântul este haina de sărbătoare a poetului/necesitatea ivită în noianul deprinderilor/tovarăşul de nădejde pe drumul spre tine însuţi,/umărul pe care ninsoarea nu se aşterne nicicând!”, spune Dan Cheşcu într-una dintre poeziile sale.

Cel mai mare regret al lui Dan Cheşcu este acela că nu poate ajuta mai mult persoana cea mai dragă sufletului său: „ Fata este sufletul meu şi sufăr atunci când îi lipseşte ceva. Aş vrea să-i pot cumpăra anumite medicamente de care are nevoie dar nu am reuşit să procur  un tratament eficient”.

Dacă îl veţi întâlni vreodată pe stradă sau în tramvai pe Dan Cheşcu cu lacrimi în ochi, să ştiţi că e fericit. „Merg cu tramvaiul şi îmi vin în minte versuri minunate şi îmi dau lacrimile. Acestea sunt clipe de dumnezeire. Poate că aceia aflaţi în jurul meu cred că sunt nefericit, dar, de fapt, în momentul respectiv, copleşit de emoţie, eu încerc o imensă fericire. Sunt aproape de Dumnezeu”, mărturiseşte Dan Cheşcu.

Om, tată, poet

Consideră că prima condiţie a fiecăruia dintre noi trebuie să fie cea de om:"Meseria nu a fot prima mea condiţie. Eu pot spune că am trei condiţii: de om, de tată şi poet. Toata averea mea este fata şi poeziile.Frumusetea amintirilor este ceea ce laşi".

„Când mor poeţii, oraşul trebuie luminat/eu sunt bărbat şi sunt femeie/îmi scapără câte-o idee/şi scot din inimă pruncul ciudat”, spune Dan Cheşcu într-o poezie.

Momentele de cumpănă pe care le-a avut nu l-au făcut să-şi piardă credinţa în Dumnezeu şi în poporul român. Cu toate acestea şi-ar fi dorit să trăiască  în perioada lui Carol I. "Atunci România s-a impus ca naţiune. Nu îmi pare rău că sunt român. Dar la momentul actual îmi este ruşine că sunt român. Tâlharii guvernamentali îşi bat joc de popor”, ne spune poetul gălăţean.

De şase luni nu a mai putut scrie niciun poem. „Unui coleg de-al meu i-au murit doi copii. Din acel moment nu am mai scris nicio poezie. Când societatea te tratează ca un vierme, mi se pare incorect să-ţi mai permiţi un asemenea moment de graţie”, ne-a mărturisit Dan Cheşcu.

Unul dintre poemele sale preferate sună astfel: "În această vale a plângerii am fost mărturiile unui zâmbet/Aici am cunoscut nepuţintele Dumnezeieşti: suferinţa, regretul, speranţa”.