Galaţi: Speriaţi de „Poliţia” concediilor medicale, medicii acordă tot mai greu astfel de documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la mijlocul lunii mai 2010, când au fost demarate acţiunile de control asupra noului mod de acordare a concediilor medicale, numărul concediilor medicale s-a redus drastic.

CITIŢI ŞI: 

Bolnavii închipuiţi, vânaţi de autorităţi. 20 de pensii de invaliditate au fost suspendate, şapte doctori au fost amendaţi!

Primul pacient prins de „poliţia concediilor“

Medic ars la bani de "poliţia concediilor": „Am greşit!“

Conform directorului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, Olimpia Buzia, pe ultimele trei luni, faţă de perioada de început a anului, numărul certificatelor de concediu medical s-a redus cu 47%.

Traian Boteanu (29 de ani), din Galaţi, este primul angajat care a fost verificat de către poliţia concediilor medicale. Bărbatul lucrează ca inginer la Direcţia Judeţeană pentru Sport (DJS) şi supervizează lucrările care se fac în bazele sportive gălăţene.

Acesta a solicitat în luna mai trei zile de concediu de odihnă, care nu i-au fost însă aprobate de către Maria Magdalena Irincu, director al instituţiei respective. Angajatul a venit apoi cu un concediu medical, cu diagnosticul de gastrită şi duodenită, valabil tot trei zile, exact în perioada în care i se refuzase cel de odihnă.

În urma solicitării angajatorului, CJAS a fost în control la medicul Mihăiţă Dănilă, cel care a eliberat concediul medical. Doctorul a fost amendat de CJAS cu 2.500 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite