ANALIZĂ Al patrulea an consecutiv de cădere a preţurilor la apartamente în Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi, zona Mazepa
Galaţi, zona Mazepa

Preţurile apartamentelor vechi din Galaţi si-au încetinit căderea în cel de-al doilea semestru al anului trecut, când locuinţele s-au ieftinit cu numai 0.9% comparativ cu prima parte a anului, relevă datele companiei de consultanţă şi evaluare DARIAN. Evoluţia din ultimele 12 luni arată însă o cădere mai amplă, de 9,8%, peste media pe ţară de 5,8%.

Preţul mediu de vânzare al apartamentelor vechi din Galaţi a ajuns în al doilea semestru al anului trecut la 668 de euro pe metru pătrat. În acelaşi interval de timp, preţul de vânzare al apartamentelor noi a fost, în medie, de 748 de euro pe metru pătrat.

În zona Piaţa Centrală sau Aurel Vlaicu, de exemplu, apartamentele vechi cu două camere s-au vândut cu preţuri cuprinse între 30.000 şi 45.000 de euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Micro 38-39-40, preţurile au fost cuprinse între 18.000 şi 28.000 de euro. Practic, preţurile sunt aproape aceleaşi cu cele din primul semestru al anului trecut.

La nivel naţional, cele mai scumpe apartamente vechi sunt în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în semestrul II din 2011 de 984 euro/mp, Cluj-Napoca (977 euro/mp) şi Iaşi (891 euro/mp). Cele mai ieftine locuinţe vechi le găsim în oraşe precum Reşiţa (470 euro/mp), Baia Mare (522 euro/mp) şi Satu-Mare (537 euro/mp). Care ar fi perspectivele pentru acest an?

Descurajarea creditelor în valută ar putea duce la o micşorare a cererii solvabile, ceea ce înseamnă că şi mai puţini români vor avea la dispoziţie în acest an suma necesară achiziţionării unui apartament.

Începe modernizarea a patru străzi importante din Galaţi. Aflaţi care sunt acestea şi ce presupune investiţia de 11 milioane de euro

"O tendinţă evidentă care relevă adaptarea la criza economică este aceea de construcţie a apartamentelor la suprafeţe mai reduse decât înainte de criză"- spune Adrian Crivii, preşedintele DARIAN. Se estimează, de asemenea, că în condiţiile creşterii preţului gigacaloriei, cererea se va îndrepta în 2012 cu precădere către apartamentele din blocurile reabilitate termic, cu o bună izolaţie, si de preferinţă dotate cu centrale termice.

Pe de altă parte, preţurile terenurilor din Galaţi au înregistrat în semestrul doi din 2011 o scădere de 7% faţă de primul semestru al anului trecut, şi doar de 2% comparativ cu partea doua a anului 2010.

În zonele ultracentrale, preţul metrului pătrat de teren cu regim mediu de înălţime a fost cuprins între 300 şi 400 de euro, în timp ce în zonele mărginaşe terenurile din acelaşi regim s-au vândut cu preţuri cuprinse între 20 şi 40 euro pe metru pătrat.

ALARMANT 1.488 de locuinţe din judeţul Galaţi au fost afectate grav de viscol şi nămeţi

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite