Baroul a decis: deputatul Mihai Boldea a fost suspendat din avocatură pe termen nelimitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Boldea
Mihai Boldea

Baroul Galaţi a decis că Boldea nu mai are voie să-şi exercite profesia de avocat atâta vreme cât pe numele lui a fost emis un mandat de arestare şi este dat în urmărire internaţională. Vă reamintim că avocatul este cercetat penal pentru o fraudă de proporţii.

Începând din 16 martie, când a devenit oficial învinuit pentru comiterea a cel puţin 10 infracţiuni, avocatul-deputat Mihai Boldea asistă cum cariera i se prăbuşeşte ca un castel de cărţi de joc.

Fugar în Africa, deputatul are cea mai mare parte a bunurilor sub sechestru judiciar, rudele îi sunt cercetate pentru complicitate la infracţiunile comise de el, are mandat de arestare, este dat în urmărire generală, iar mai nou a fost  şi suspendat din Baroul Galaţi.

Potrivit deciziei Consiliului Baroului gălăţean, deputatul Mihai Boldea nu mai are voie să practice profesia de avocat pe termen nelimitat, adică până când statutul său juridic nu va fi clarificat. Suspendarea va fi ridicată în cazul în care Boldea va fi achitat de justiţie. În caz contrar (adică dacă va fi condamnat) el va fi exclus din Barou şi nu va mai putea practica niciodată avocatura.

CITEŞTE ŞI

Deputatul Boldea a fugit în Africa! El a făcut acelaşi traseu vara trecută, când s-a dus în Seychelles GALERIE FOTO

Deputatul Boldea, căutat pentru înşelăciune imobiliară, a fugit din ţară sâmbătă

Procurorii DIICOT îl acuză pe deputatul Boldea de comiterea a 10 fapte penale deosebit de grave

Trădare în Justiţie? Mihai Boldea ştia încă din 14 martie că va fi pus sub acuzare de către DIICOT

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite