Galaţi: Ţărăncile se reprofilează pe manichiură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea femeilor din mediul rural nu au lucrat până acum decât în gospodăria proprie
Majoritatea femeilor din mediul rural nu au lucrat până acum decât în gospodăria proprie

Federaţia Agrostar a lansat un proiect prin care se intenţionează recalificarea a 500 de femei din mediul rural

Începând cu luna septembrie 2010, Federaţia Agrostar a lansat programul de formare ocupaţională adresat femeilor din mediul rural, din patru regiuni de dezvoltare ale României.

VIDEO-Vezi aici cum a salvat un ţăran din Şendreni oraşul Galaţi!

Este vorba de Regiunea Sud-Est, Regiunea Sud-Muntenia, Regiunea Sud-Vest Oltenia şi Regiunea de Vest. Femeile din mediul rural care nu au avut până acum un loc de muncă sau au renunţat la el pentru a se dedica familiei, au şansa acum de a participa la programe de calificare gratuite organizate în cadrul programului "E-Word"-(Emanciparea femeilor pentru dezvoltare rurală).

Interes mare la Galaţi

Într-o primă fază, se doreşte recalificarea sau calificarea a 500 de femei din mediul rural care nu au un loc de muncă. Meseriile sunt dintre cele mai diverse.

Femeile din mediul rural se pot şcoli pentru a deveni manichiuriste sau pedichiuriste, patiser, îngrijitoare de copii, lucrător în comerţ sau lucrător la fabricarea conservelor şi fructelor.

"La Galaţi avem mai multe femei interesate. Ele vor intra într-o bază de date, iar la final se va face o selecţie pentru că vor fi mai multe cereri decât locurile disponibile. După finalizarea cursurilor, le vom pune la dispoziţie şi oferte de muncă", ne-a declarat Oana Calenciuc, coordonatoarea tehnică a proiectului.

Finanţarea este asigurată din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiectul fiind implementat de Federaţia Agrostar în parteneriat cu Asociaţia Femeilor şi Familiilor din Mediul Rural din Galiţia (Spania) şi Asociaţia Femeilor şi Familiilor din Mediul Rural (România).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite