Galaţi: Megaţeapă de 1,5 milioane de euro în dauna statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă din Galaţi a înregistrat cumpărări şi vânzări fictive de laptopuri în valoare de 17,5 milioane de euro pentru care nu a plătit TVA.Comisarii Gărzii Financiare Galaţi au aplicat societăţii Ginformatic SRL o amendă record de 1,8 milioane de lei şi au sesizat procurorii anticorupţie.

Citiţi şi:

Ţeapă de 200.000 de euro cu maşini închiriate

Un italian a găsit reţeta perfectă pentru a înşela statul. Ivo Caso a înfiinţat o firmă la Galaţi, Ginformatic SRL, prin intermediul căreia a realizat o „morişcă" de cumpărări şi vânzări fictive de laptopuri în Italia.

Produsele electronice erau cumpărate din Italia, trecute prin firma din Galaţi şi apoi revândute în peninsulă.

Cumpărări fictive

Italianul a „cumpărat" în 2009 marfă de 33,2 milioane de lei, iar în 2010 a mai cheltuit alţi 42,7 milioane de lei.

„Este vorba de tranzacţii intercomunitare fictive. Am discutat cu transportatorul român, despre care se spunea că ar fi efectuat transportul laptopurilor, Transiuli, dar reprezentanţii societăţii au susţinut că nu au efectuat nici un transport", ne-a declarat comisarul-şef adjunct al Gărzii Financiare Galaţi, Alin Stafie.

EXCLUSIV/Locotenentul lui Băhăian a dat o ţeapă de 3 milioane de euro la Galaţi

Prejudiciul cauzat statului de tranzacţiile realizate doar pe hârtie se ridică la 6,342 de milioane de lei, ce reprezintă TVA-ul neplătit.

Firma Ginformatic a primit o amendă record de 1,8 milioane de lei de la Garda Financiară iar comisarii financiari au sesizat Departamentul Naţional Anticorupţie pentru că evaziunea fiscală se ridică la peste un milion de euro.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a luat măsuri asigurătorii asupra conturilor societăţii pentru recuperarea prejudiciului, dar este greu de crezut că acest lucru mai este posibil.

La sediul social declarat al firmei Ginformatic, care se găseşte într-un bloc din cartierul Micro 17 din Galaţi, nu locuieşte nimeni.

Galaţi: Ţeapa „Raiffeisen" te lasă în contul gol

Administratorul italian al societăţii, Ivo Caso, a evitat să vină în România pentru a da explicaţii pentru tranzacţiile fictive, invocând motive medicale. Acesta a precizat totuşi, prin avocat, că a efectuat operaţiunile comerciale pentru a-şi creşte cifra de afaceri.

Accesări ilegale de fonduri europene

Comisarii financiari, care colaborează cu Poliţia în acest caz, au mai multe piste de lucru. Una dintre acestea ar fi că vânzările fictive de laptopuri au fost făcute pentru a păstra aparenţa de legalitate şi a accesa fonduri europene.

Exclusiv: Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, executată silit pentru că a dat ţeapă unui avocat!

„În prezent, se fac verificări cu ajutorul Poliţiei la firmele din Italia, de unde s-au achiziţionat şi unde s-au vândut laptopurile pentru a se constata cât de reale sunt tranzacţiile", ne-a precizat comisarul-şef Alin Stafie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite