EXCLUSIV: Pierde Oţelul Galaţi un milion de euro?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii clubului se pregătesc să inaugureze stadionul „Ancora” în vreme ce instanţa tocmai retrocedează terenul de sub investiţie.O expertiză a stabilit că fostul proprietar a deţinut 70% din terenul pe care este construit stadionul şi care este acum revendicat în justiţie de moştenitori.

Şase gălăţeni au cerut la Curtea de Apel Galaţi retrocedarea terenului pe care este construit stadionul „Ancora”, una din cele mai vechi arene din Galaţi.
Până acum, instanţele gălăţene le-au dat dreptate moştenitorilor fostului proprietar, care au cerut 2.280 mp  pe strada Alexandru Davila din Galaţi. Suprafaţa include terenul stadionului „Ancora” şi o parte din tribune, iar moştenitorii vor să demoleze stadionul după finalizarea procesului.

Expertiză acceptată

Terenul şi stadionul au aparţinut Primăriei Galaţi, care l-a vândut Şantierului Naval Damen, iar societatea l-a închiriat FC Oţelul Galaţi. Clubul de fotbal a demarat o amplă lucrare de reabilitare a stadionului şi terenului , care se va finaliza în aproape o lună de zile.

Galaţi: Stadionul Ancora a fost retrocedat

Moştenitorii au încercat în mai multe rânduri să stopeze lucrările de refacere a stadionului, cu intenţia declarată de a intra în posesia terenului. „Eu am copilărit în zonă când eram mică. Vreau terenul înapoi pentru că voi reconstrui casa părintească”, ne-a declarat una din moştenitoarele fostului proprietar, Maria Cazapciu.

De cealaltă parte, preşedintele FC Oţelul Galaţi, Marius Stan, nu concepe ca după atâta efort şi bani investiţi, totul să ajungă sub lama buldezerelor.

„Lucrările sunt aproape terminate. Se lucrează în prezent la montarea scaunelor în tribune. Apoi se va monta instalaţia de nocturnă. Am cheltuit până acum aproape un milion de euro pentru refacerea stadionului. Schimbarea destinaţiei bazelor sportive nu este permisă de lege. Se pot acorda despăgubiri băneşti”, ne-a declarat oficialul clubului de fotbal.

Zilele trecute a fost finalizată şi depusă la dosar o expertiză topometrică, după ce cazul a fost reluat la Curtea de Apel Galaţi.
Damen nu comentează

Expertul Emil Balaban a concluzionat în raportul de expertiză că „înaintaşii moştenitorilor” au deţinut 1.688 de metri pătraţi din cei 2.400 revendicaţi, ce reprezintă 70% din suprafaţa stadionului. În aceste condiţii, instanţa va stabili fie acordarea de compensaţii băneşti, fie retrocedarea în natură a terenului.

Lecţie de jumulit bugetul Primăriei. Despăgubire record de 4,2 milioane de euro pentru un teren a cărui valoare de piaţă este 10 ori mai mică!

„Până la finalizarea procesului nu comentăm nimic pe acest subiect”, ne-a declarat Florin Spătaru, director de resurse umane în cadrul Şantierul Naval Damen din Galaţi.

Vox:  „Am cheltuit până acum aproape un milion de euro pentru refacerea stadionului”. Marius Stan, preşedinte Oţelul

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite