Oprişan o face mincinoasă pe şefa ANRMAP, Cristina Trăilă şi o reclamă la Parchet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta este acuzată că a difuzat informaţii false care, din punctul de vedere al Consiliului Judeţean Vrancea sunt în măsură să afecteze siguranţa statului.

Acuzaţiile şefei Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Cristina Trăilă, cum că instituţia condusă de Marian Oprişan, ar fi încheiat „printr-o procedură netransparentă" contracte cu alte firme, prin negociere directă, fără publicarea procedurii în SEAP în urma ninsorilor catastrofale din perioada 3-16 februarie 2012, l-au înfuriat pe preşedintele Consiliului Judeţean.

„Consiliul Judeţean Vrancea cere directorului Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) numita Trăilă Cristina să nu mai mintă ca la uşa cortului şi să nu mai facă politică pro-PDL din poziţia publică pe care o are. Afirmaţiile directorului ANRMAP sunt mincinoase şi nu au niciun fundament real. Aceste minciuni, sunt însă o practică a politicienilor din PDL care aruncă pe piaţă perdele de fum, cu speranţa că îi mai crede cineva. Biroul de Presă este abilitat să precizeze că la nivelul Consiliului Judeţean Vrancea nu a fost semnat niciun alt contract de prestări servicii pentru deszăpezire, ca urmare a ninsorilor din 3-16 februarie 2012.Cei 595 de kilometri de drumuri judeţene din Vrancea au fost deszăpeziţi numai în baza contractului semnat în toamna anului 2011", se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Vrancea.

Oprişan mai spune că şefa ANRMAP ar trebui să intre în vizorul Procurorului General.

Contractul pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în Vrancea, luat la puricat de ANRMAP

„Considerăm că în ceea ce o priveşte pe numita Trăilă Cristina, Procurorul General al României ar trebui să se autosesizeze în acest caz pentru că a difuzat informaţii false care, din punctul nostru de vedere, sunt în măsură să afecteze siguranţa statului.De altfel numita Trăilă Cristina nu este la prima tentativă de manipulare a informaţiilor în sens calomnios la adresa Consiliului Judeţean Vrancea.A făcut-o şi cu alte ocazii, despre care Consiliul Judeţean Vrancea a sesizat opinia publică şi o va face, cel mai probabil, şi pe viitor. De altfel, instituţia condusă de numita Trăilă Cristina este una dintre instituţiile cele mai puţin transparente şi mai eficiente din stat. Acest lucru nu o afirmă doar Consiliul Judeţean Vrancea ci toate instituţiile publice din România", se mai arată în comunicatul Consiliului Judeţean Vrancea.

Oprişan nu a răspuns însă şi acuzaţiei Cristinei Trăilă, cum că s-a întârziat voit de către Consiliul Judeţean Vrancea procedura de contractare a serviciilor de deszăpezire pentru drumurile judeţene. Potrivit şefei ANRMAP, autorităţile contractante au iniţiat proceduri de achiziţii foarte târziu, în noiembrie 2011, urmărind în mod deliberat să li se blocheze procedura pentru a putea apoi să invoce situaţia de urgenţă şi să încheie contracte prin negociere directă, cu anumite firme, când sunt căderi masive de zăpadă.

"Au fost foarte multe proceduri iniţiate la 1 noiembrie 2011. Am avut noroc poate iarna asta că a venit un pic mai târziu, dar a venit extrem de dificil. Acele entităţi contractante care iniţiază într-o astfel de perioadă urmăresc un singur lucru: ca acele proceduri să se blocheze fie prin contestaţii, fie să invoce că ANRMAP nu le-a verificat documentaţia în termenul prevăzut de lege şi să se ajungă la negocieri fără publicare. Atât timp cât tu ai încheiat un contract în noiembrie 2011 cu o anumită firmă pentru prestarea serviciilor de deszăpezire, nu ai niciun motiv să închei cu o altă companie, printr-o procedură netransparentă, contracte, chiar dacă - să spunem - ar fi avut nevoie de utilaje şi materiale suplimentare. Putea apela la aceeaşi firmă cu care a încheiat iniţial contracte", a spus Cristina Trăilă, şefa ANRMAP

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite