Campanie de conştientizare a autismului la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul campaniei
Afişul campaniei

Asociaţia Speranţa Andradei din Focşani şi Centrul regional de recuperare a copilului cu autism "Micul Prinţ" vor derula pe parcursul lunii aprilie o serie de activităţi prin care vor marca "Ziua internaţională de conştientizare a autismului".

Astfel, pe data de 1 aprilie va avea loc un marş în municipiu, iar Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia" va fi iluminat în albastru.

În acelaşi timp, vor avea loc campanii de informare în şcoli, unde specialişti din cadrul centrului vor merge în fiecare şcoală din Focşani şi vor discuta cu elevii despre autism şi posibilităţile de intregrare a copiilor cu autism în şcoală.

Alice Pruteanu consiliază copiii cu autism

Acţiunea se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Vrancea şi toate şcolile generale din Focşani.Pe data de 6 aprilie, începând cu ora 17.00, la Promenada Mall elevii vor picta „în culorile autismului" un banner care va fi expus în faţa centrului comercial toată luna aprilie.

Tot la promenada Mall va avea loc şi un eveniment caritabil, sâmbătă 7 aprilie, după ce artişti plastici renumiţi din ţară au donat câte o lucrare ce va fi scoasa la licitaţie în beneficial copiilor cu autism. Toate fondurile strânse vor fi donate centrului "Micul Prinţ".

Cu acest prilej vor primi diplome de recunoştinţă toţi cei care au susţinut activitatea centrului de-a lungul timpului. Campania de conştientizare se desfăşoară în parteneriat cu Promenada Mall şi Carrefour.

Pe toată durata lunii aprilie vor fi postate plăcuţe cu mesaje despre autism pe culoarele de la Promenadă, iar la casele de marcat de la Carrefour, fiecare client va primi un fluturaş cu informaţii relevante despre primele semne ale autismului.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite