Arşiţa a secat fântânile din comuna Broşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi fântânile au secat în ultimul timp
Şi fântânile au secat în ultimul timp

Din cauza secetei, fântânile din localitate au secat iar autorităţile locale au solicitat sprijin de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, care a adus apă cu cisterna în comună.

Peste 600 de familii din comuna Broşteni sunt afectate de lipsa apei, în urma secetei prelungite din această vară.

În ultimele zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a trimis în zonă, la cererea autorităţilor, două transporturi de apă pentru locuitorii din comună, iar un alt transport va ajunge la Broşteni luni.

"Au fost 5.000 de litri de apă menajeră la un transport, apa e preluată din Focşani şi dată cetăţenilor sau pusă într-un recipient pus la dispoziţie de autorităţi. Un al doilea transport a fost adus de la Odobeşti. Dacă vor mai fi alte solicitări putem răspunde şi altora", a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Duţă.

Apă cu porţia în zeci de localităţi din Vrancea

Potrivit autorităţilor locale, apa a fost deja împărţită familiilor, respectiv 200-300 de litri familiilor numeroase şi 100 de litri familiilor formate din una sau două persoane.

La această situaţie s-a ajuns din cauza secetei, mai multe fântâni din comună secând în această vară.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite