UPDATE Şoferii pregătesc boicotul benzinăriilor. Prima victimă a protestului – OMV Petrom. Transportatorii se alătură mişcării (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au îndemnat cu ajutorul internetului boicotarea benzinăriilor din toată ţara timp de trei zile, organizatorii protestelor au schimbat planul de atac. Criticaţi de cititorii care nu le-au dat şanse de izbândă cu planul iniţial, şoferii anunţă pe internet că s-au hotărât să boicoteze benzinăriile aflate sub o singură siglă – OMV Petrom.

UPDATE

Federaţia Operatorilor de Transport Rutier (FORT) a trimis către toţi membrii ei o adresă prin care se propune sistarea alimentării cu carburanţi pentru câteva luni de la benzinăriile OMV PETROM.

"Am trimis adrese către toţi transportatorii care fac parte din asociaţia noastră şi le-am cerut să analizeze posibilitatea de a sista alimentarea cu carburanţi de la benzinăriile din grupul OMV Petrom pentru 2-3 luni. Vrem să facem acest lucru împreună cu cetăţenii pentru ca firmele petroliere să înţeleagă că nu pot merge la nesfârşit cu scumpirile astea”, a declarat pentru money.ro preşedintele FORT, Augustin Hagiu.

Conducerea patronatului susţine că acţiunea de protest pe care o pregătesc este în solidaritate cu protestul cetăţenilor.

Un nou mesaj care îndeamnă şoferii să se răscoala împotriva preţului benzinei circulă pe internet. Utilizatorii de messenger au fost bombardaţi astăzi cu mass-uri prin care sunt anuntaţi că din data de 17 ianuarie să nu mai alimenteze de la benzinăriile OMV PETROM.

Mesajul arată în felul următor:

image

Noul plan de boicotarea a benzinăriilor vine după ce săptămâna trecută oltenii au primit pe telefonul mobil un SMS prin care erau rugaţi să nu alimenteze pe 17,18 şi 19 ianuarie de la nicio benzinărie, astfel încât companiile să fie nevoite să reducă preţurile la carburanţi. Criticaţi de cititorii ştirilor despre viitorul protest, dar şi de alţi şoferi pe forumuri de specialitate, organizatorii au schimbat planul de atac.

CITEŞTE DESPRE PLANUL INIŢIAL AL ŞOFERILOR

Aşa arăta mesajul transmis de şoferi zilele trecute:

image

Click pe poză pentru galerie foto de la ultimul protest din Craiova!

Noul îndemn la protest care cirulă deja pe internet îi îndeamnă pe şoferi să nu mai alimenteze de la niciobenzinărie cu sigla OMV Petrom. Decizia sună la fel ca propunerile cititorilor Adevărul care au criticat planul iniţial al şoferilor. Aceştia le propuneau oganizatorilor să boicoteze câte o compania timp de săptămână sau chiar mai mult, pentru a-i convinge pe rând să scadă preţurile.

VEZI GALERIE FOTO DE LA ULTIMUL PROTEST AL ŞOFERILOR DIN CRAIOVA

Ultimul protest al benzinariilor a avut loc în Craiova la data de30 decembrie. Câteva zile mai târziu, 12 din cei 20 de şoferi protestanţi au primit acasă amenzi pentru faptul că ar fi disturbat ordinea publică claxonând. Aceştia contestă amenzile primite.

Mai multe detalii despre amendarea şoferilor olteni AICI.

Şoferii nemulţumiţi de preţul mare al carburanţilor s-au organizat într-un yahoo group. Pe „Grupul clientilor benzinariilor din Romania nemultumiti de practicile comune ale marilor benzinarii din Romania“ aceştia discută online despre viitoarele proteste şi cum să reuşească să convingă marile companii să scadă preţul benzinei şi motorinei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite