Mama lui Ţundrea: „Chiar dacă au găsit criminalul, copilul meu tot mort rămâne!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestea că a fost găsit adevăratul criminal a fost şocantă pentru mama lui Marcel Ţundrea, Ioana Popescu (92 de ani). Femeia a leşinat atunci când avocatul Liliana Clima a vizitat-o pentru a-i spune că au aflat cine ar fi trebuit să facă 12 ani de închisoare  în locul fiului său.

În căutarea presupusului criminal, reporterii Adevărul de Seară au vizitat-o şi pe mama lui Marcel Ţundrea pentru a afla o reacţie la vestea dată de anchetatori. Pe bătrâna am găsit-o la pat, lipsită de puteri şi serios afectată de şocul provocat de veste. Cu o voce tremurândă, femeia ne-a mărturisit că şi-ar fi dorit ca fiul său să fi trăit şi în ziua de astăzi.

„Mi-aş fi dorit să nu fi murit de foame şi de boală, căci a stat în puşcărie până s-a îmbolnăvit. Era bine dacă mai era şi el în viaţă să afle cine trebuia să facă puşcărie în locul lui. Cât a fost închis, i-am dus pachete din pensia mea. Acum stau lângă fotografiile lui şi plâng când mă uit la el“, spune femeia cu lacrimi în ochi.

Braşov: S-a descoperit adevăratul asasin în cazul Ţundrea

Femeia este imobilizată la pat



Deşi spune că se bucură că anchetatorii au aflat cine a omorât-o pe vecina lor de 14 ani în anul 1992, femeia spune că nu mai vrea nicio despăgubire de la stat pentru suferinţa îndurată de fiul său. „Nu mai vrea nimic. Eu nu pot să mă duc la proces. E bine să se ştie că nu a fost el dar dacă l-au găsit nu mi-l aduce înapoi pe copilul meu“, mai spune mama lui Ţundrea, bolnavă de inimă şi de diabet.

image

Avocatul lui Ţundrea, Liliana Clima, cea care a continuat procesul după decesul clientului său, în 2007, a declarat că testul ADN coincide cu cel al actualului  suspect şi nu cu al lui Marcel Ţundrea. „Era de aşteptat să se ajungă la această decizie, având în vedere faptul că Ţundrea fusese declarat nevinovat în ambele infracţiuni. Păcat este că s-a ajuns la acest rezultat atât de târziu, când Ţundrea se află deja pe lumea cealaltă“, a declarat avocatul Liliana Clima.

S-a descoperit adevăratul vinovat în cazul Ţundrea / Tatăl fetiţei ucise: Am auzit că vinovat ar fi Avram, din Comăneşti

Informaţia a fost confirmată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care refuză să furnizeze mai multe date despre adevăratul criminal.

 „Într-adevăr este un dosar la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, există o analiză ADN şi un suspect, dar la acest moment nu pot fi furnizate mai multe informaţii“, a declarat Simona Frolu , purtătorul de cuvant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Adevăratul ucigaş ar putea scăpa de închisoare pentru că fapta a fost comisă acum 19 ani, iar omorurile se prescriu, potrivit legii, după 15 ani. În aceste condiţii, vinovatul are şanse minime să răspundă pentru ceea ce a făcut.

Târgu-Jiu: Liliana Clima: „Păcat ca s-a descoperit adevăratul criminal acum, dupa ce Ţundrea a murit! “

Gorjeanul Marcel Ţundrea a fost condamnat, în 1993, la 25 de ani de închisoare pentru violarea si uciderea unei fete de 14 ani, în comuna Pojogeni. La o zi după omor, cadavrul fetei a fost găsit de săteni, iar necropsia a stabilit că minora a fost violată şi omorâtă prin introducerea de pietre pe esofag.

Marcel Ţundrea

image

Târgu-Jiu: Mama lui Marcel Ţundrea: „Închisoarea mi-a băgat în pământ fiul nevinovat“

La scurt timp, poliţiştii au stabilit un cerc de suspecţi şi, în baza unui mandat eliberat de procurori, a fost reţinut Marcel Ţundrea, care a stat 12 ani la închisoare, deşi nu şi-a recunoscut vreodată fapta . În 2004, procurorul Emil Moţa a decis efectuarea testului ADN, care a arătat că Ţundrea nu este vinovat. Drept urmare, în primăvara anului 2004, Parchetul Gorj a admis cererea de revizuire a dosarului şi acesta a fost pus în libertate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat nevinovat la 20 noiembrie 2009, sentinţa definitivă în cazul Ţundrea,  după cinci ani de procese. Ţundrea murise în ianuarie 2007.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite