Urziceniul, un teren prielnic Craiovei! Vor păstra oltenii tradiţia?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre toate deplasările din Liga I, oltenii s-au simţit cel mai bine în Bărăgan, unde au obţinut şapte puncte din 12 posibile. Universitatea Craiova joacă astăzi, de la ora 18.30, la Urziceni, o victorie făcându-i pe alb-albaştri să spere din nou la cupele europene.

Visul lui Piţurcă de a prinde un loc de cupele europene în acest sezon s-a spulberat după eşecul din etapa trecută, 0-1 cu FC Vaslui.

Găman, noul căpitan al Craiovei! Vezi cum l-a impus Mititelu în echipă

Între timp, oltenii şi-au dres moralul în Cupa României, după calificarea în sferturi, dar în campionat se văd nevoiţi să o ia de la capăt. „Iar suntem pe minus la adevăr şi ne aflăm în situaţia de dinaintea meciului de la Braşov. Acum nu ne mai gândim la cupele europene. Ştiu că mai sunt partide, dar e mai bine să procedăm aşa. Trebuie să câştigăm cu Unirea şi apoi mai vedem“, a anunţat managerul Universităţii Craiova, Victor Piţurcă.

Alb-albaştrii joacă astăzi, la Urziceni, pe un teren care le-a fost mereu prielnic, chiar şi în sezonul în care ialomiţenii au ieşit campioni.

În fieful Unirii, din cele patru dispute, Ştiinţa a câştigat două, ambele cu acelaşi scor, 2-1. O dată a remizat, 2-2, fiind învinsă greu sezonul trecut (3-2), cu un gol marcat în prelungiri.

Dintre jucătorii din lotul de astăzi, Julius Wobay a marcat de două ori pe terenul Uniri Urziceni, în urmă cu trei sezoane (scor 2-2) şi la înfrângerea din sezonul trecut (2-3), de fiecare dată leonezul punctând cu execuţii spectaculoase.

Wobay este golgheterul Craiovei, cu patru reuşite, iar astăzi şi-ar putea trece în cont un nou gol. 

Partida Unirea Urziceni - Universitatea Craiova va putea fi urmărită LIVETEXT pe www.adevarul.ro, începând cu ora 17.30.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite