EXCLUSIV Alte dezvăluiri în cazul morţii suspecte din spital, făcute de un şef de secţie: "Nu e adevărat că bolnavul ar fi murit. Nu s-a luat nicio măsură"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Ovidiu Frăţilă a murit în spital, după ce a fost tratat de tuberculoză.
Sorin Ovidiu Frăţilă a murit în spital, după ce a fost tratat de tuberculoză.

Şeful unei secţii de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Craiova, care a recunoscut pentru Adevărul că a greşit în cazul tânărului care a decedat în spital, face mărturisiri în exclusivitate despre cum a fost tratat bolnavul care a decedat.

Doctorul Paul Gingă, şeful Secţiei Pneumologie I de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Craiova, a povestit în exclusvitate pentru Adevărul ce s-a întâmplat în cazul bolnavului tratat de tuberculoză în secţia sa, care a murit. Redăm în totalitate declaraţiile medicului Paul Gingă:

"În noaptea respectivă (7 mai 2011, când un bolnav tratat de TBC la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova a murit - n.r.), personalul şi-a făcut datoria. Din gardă n-a făcut parte doar personalul din secţia mea ci şi din secţia cealaltă, deci culpa ar fi comună, dacă vorbim de culpă. Dar noi vorbim acum de decesul unui băiat. De decesul ăsta nu se leagă nimeni. Directorul mi-a spus alaltăieri (26 noiembrie - n.r.): « Ăsta oricum ar fi murit», deşi nu e adevărat, nu e adevărat că ar fi murit. Copilul, dacă ar fi fost supravegheat cum trebuie, s-ar fi observat că starea lui se degradează de la o zi la alta şi s-ar fi luat măsuri. Nu s-a luat nicio măsură. La data de 27 aprilie, băiatului i s-a făcut o radiografie pentru care nu există nicio explicaţie: de ce i s-a făcut această radiografie. Medicul de gardă şi personalul care a văzut foaia bolnavului, în dimineaţa când au chemat Salvarea, au spus că ea nu era completată deloc la evoluţie. Tratamentul antituberculoză l-a început (doctorul Lucian Ioncică - medicul curant al bolnavului - n.r.) fără ştirea nimănui. L-a început numai el deşi regula este ca atunci când începi unui bolnav considerat de tuberculoză un tratament, trebuie să îl iei împreună cu colegi, să ia în colectiv decizia asta. N-a întrebat pe nimeni (doctorul Lucian Ioncică - n.r.) şi şi-a văzut de tratament. Pe data de 6 mai i s-a făcut bilanţul de o lună de tratament (lui Sorin Ovidiu Frăţilă, tânărul tratat de TBC, care a murit în spital - n.r.) şi acolo deja arăta că este vorba de o bronhopneumonie. Bronhopneumonia nu te duce la deces în 24 de ore. Durează până te duce la deces, dacă este neglijată. Pe 27 aprilie, când a făcut radiografia, până pe 6 (mai – n.r.) sunt zece zile. În acest timp o bronhopneumonie poate să ducă la deces, dacă nu se intervine. Ce fel de bronhopneumonie, nu ştiu, nu am toate elementele, nu ştiu ce germeni au găsit acolo sau dacă au mai căutat, ce au găsit, însă este posibil să fi fost şi germeni de spital", a declarat în exclusivitate pentru Adevărul medicul Paul Gingă, şeful Secţiei Pneumologie I din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Craiova, unde în luna aprilie un tânăr a fost tratat de tuberculoză, care a murit în spital.

"Am spus: Luaţi o măsură, ceva!"

"Bolnavul în data de 6 spre 7 mai (2011 - n.r.) a decedat. Personalul din noaptea respectivă nu are nicio vină. Într-adevăr, atunci a decedat. Oricine ar mai fi fost (de gardă - n.r.) nu ar fi avut ce face. Doctorul Ioncică (Lucian Ioncică, medic la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Craiova - n.r.) este un doctor care vrea să facă ce vrea el, fără să aibă tată, fără să aibă mamă, fără să aibă stăpân, el vrea să fie lăsat în pace, ca şi cum ar fi moşia lui. N-am avut ce-i face. Prin februarie – martie îşi semna  singur ştatul de plată (medicul Lucian Ioncică - n.r.) şi l-au şi plătit câteva luni de zile fără să-i semnez eu ştatul de plată. M-am supărat şi am spus: «Domne’, se poate?! Luaţi o măsură, ceva!». Am semnalat demult conducerea spitalului despre această situaţie şi consideră că am eu ceva cu doctorul Ioncică. N-am nimic cu doctorul Ioncică. Nu am nimic de împărţit cu doctorul Ioncică. Este o persoană care se subordonează cu dificultate. Nu înţelege că trebuie să fie subordonat cuiva. I-am spus managerului, cum să nu? Am hârtiile prin care îl anunţam de situaţia asta" a mai spus în exclusivitate pentru Adevărul medicul Paul Gingă, şeful Secţiei Pneumologie I din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Craiova, unde în luna aprilie un tânăr a fost tratat de tuberculoză, care a murit în spital.

EXCLUSIV Şeful secţiei unde a fost tratat un tânăr care a murit: "Am greşit. Sunt vinovat că nu m-am băgat cu picioarele în saloanele doctorului să văd ce face el acolo"

Conducerea spitalului nu a putut fi contactată pentru a răspunde la acuzaţiile care se regăsesc în declaraţiile de mai sus. Nici medicul Lucian Ioncică nu a putut fi contactat pentru a răspunde la acuzaţiile care se regăsesc în declaraţiile doctorului Paul Gingă. Cu privire la acest caz, medicul Lucian Ioncică a declarat în această lună că nu poartă nicio vină şi că tratamentul a fost adecvat diagnosticului pus.

Anchete deschise după moartea tânărului

Sorin Ovidiu Frăţilă, de 31 de ani, din Galicea Mare, a decedat în spital după ce mai bine de o lună a fost tratat de tuberculoză la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Craiova. Familia tânărului a depus sesizări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, Colegiul Medicilor din Dolj, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, filiala Dolj, care au deschis anchete, şi a trimis scrisori la Preşedinţia României şi Ministerul Sănătăţii Publice, cerând să facă lumină în acest caz.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite