UPDATE Viceprimarul comunei Cogealac propus spre arestare în lipsă în scandalul eolienelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au cerut emiterea, pe numele viceprimarului din Cogealac, Mihai Dore, a unui mandat de arestare prevetivă în lipsă. Viceprimarul este implicat în „războiul“ eolienelor şi a scăpat de arestare până acum din cauză că a fost internat în spital.

Update: În propunerea de arestare preventivă a procurorilor, înaintată instanţei se arată că viceprimarul Dore a avut un rol activ în scandalul de la Cogealac. „Mulţimea condusă de viceprimar şi ceilalţi inculpaţi l-au determinat prin forţă pe reprezentantul firmei partenere CEZ şi pe agenţii de pază care asigurau paza perimetrului îngrădit (pe un teren închiriat de firmă de la proprietar) să părăsească perimetrul, unele persoane smulgând ţăruşii şi gardul împrejmuitor.

De la acest prim punct de lucru, mulţimea condusă de primar, viceprimar şi ceilalţi învinuiţi s-a deplasat la un al doilea punct de lucru, situat lângă DJ226A Cogealac – Râmnic, unde au pătruns cu forţa în perimetrul păzit de agenţii de pază ai S.C. ROMNAŢIONAL S.R.L. Constanţa, sprijiniţi şi de o echipă de intervenţie înarmată cu puşti cu bile de cauciuc. Mulţimea nu s-a supus solicitărilor celor şase poliţişti aflaţi la faţa locului de a nu recurge la violenţe, apoi mai multe persoane au smuls ţăruşii de susţinere ai gardului împrejmuitor şi au aruncat cu aceştia spre agenţii de pază, apoi au aruncat şi cu pietre şi bolovani, iar învinuitul Pavel Copilescu chiar a intrat cu utilajul Caterpilar în perimetrul îngrădit spre agenţii de pază“, au arătat procurorii.

Mihai Dore a scăpat de audieri şi implicit de arestare până acum din cauză că a fost internat în spital după ce, în data de 26 iulie, a fost împuşcat în cursul „războiului“ de la Cogealac, dintre agenţii de pază de la eoliene.
Internarea în spital l-a ţinut departe de arest: mai puţin norocos, primarul localităţii, Cati Hristu a fost arestat preventiv alături de alţi cinci participanţi la scandal.

Primarul din Cogealac şi cinci localnici, reţinuţi în scandalul eolienelor VIDEO
Primarul din Cogealac a fost suspendat din funcţie

Dore a fost externat din spital în data de 3 august. Procurorii au arătat că de atunci viceprimarul se sustrage de la urmărirea penală din cauză că deşi a fost citat la audieri în repetate rânduri, nu s-a prezentat.

Constanţa: Cinci oameni au fost împuşcaţi la parcul eolian de la Cogealac. Doi au rămas internaţi

Procurorii au cerut astăzi emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă sub învinuirea de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite