Raed Arafat, contrazis de localnici: „La Centrul de Sănătate Băneasa au fost tratate urgenţe medicale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul bărbatului din Băneasa care era cunoscut cu probleme cardiace şi a murit în ambulanţă în drum spre Constanţa a ridicat un mare semn de întrebare cu privire la decizia de închidere a Centrului de Sănătate Băneasa.

Scuza autorităţilor centrale a fost că aici nu exista o unitate de primire urgenţe dotată cu aparatura necesară şi cu spcialişti, care să acorde primul ajutor în cazul bolnavilor de inimă. Secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat a declarat că motivul decesului bărbatului nu ţinea de existenţa unei unităţi de primire urgenţe. El a spus că: ambulanţa a sosit în 19 minute la locul în care a fost solicitată, cazul nu putea fi tratat la spitalul din Băneasa, fiind nevoie de transferarea pacientului cu probleme cardiace la Constanţa, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, dispeceratul nu a respectat procedurile. Ar fi trebuit ca dispeceratul să trimită maşina de reanimare, cazul putând fi grăbit cu 15 minute.

Raef Arafat: „Dispecerul de la Constanţa trebuia să trimită maşină de reanimare la Băneasa"

Secretar de stat contrazis

Locuitorii din Băneasa îl contrazic însă pe Raed Arafat, dând ca exemple cazuri concrete de persoane care au primit primul ajutor în unitatea de primire a urgenţelor de la Centrul de Sănătate Băneasa, fiind stabilizate înainte să soseasca ambulanţa. „În urmă cu trei ani eu l-am adus pe soţul meu, Ion Gărgăianu, cu stop cardio respirator. Aici a primit asistenţă de urgenţă, a fost stabilizat şi apoi a fost trimis la spital la Medgidia. Acum este bine, deşi a suferit o intervenţie pe cord, dar îi este teamă că, dacă va face o criză, nu va mai avea unde merge pentru prim ajutor până la sosirea ambulanţelor“, a declarat Mariana Gărgăianu.

Angajaţii Centrului Băneasa, în aşteptarea verdictului

O nouă unitate medicală

Managerul Centrului de Sănătate Băneasa, Mihai Niculescu, a declarat că odată cu închiderea definitivă a centrului, va lua naştere o alta, tot medicală şi nu un azil de bătrâni, aşa cum s-a anunţat iniţial. „Am depus o solicitare la administraţia locală pentru o nouă unitate medicală. Va fi cu finanţarea privată în proporţie de 70 la sută“, a declarat Niculescu.

Bolnavii psihic de la Centrul Băneasa sunt transferaţi la o unitate medicală din judeţul Vaslui

Reprezentanţii primăriei Băneasa spun că prin Ordonanţa 162/2008, primăria a preluat de la Guvern Centrul de Sănătate băneasa, iar legislaţia în vigoare îi permite să concesioneze imobilul pentru înfiinţarea unui spital privat. Deja a fost solicitat şi primit ajutorul autorităţilor judeţene pentru demararea înfiinţării unei noi unităţi spitaliceşti în Băneasa.

A murit în Ambulanţă, la câţiva metri de spitalul închis

Actualul Centru de Sănătate băneasa are aproape 60 de angajaţi, majoritatea din oraş, şi deserveşte aproape 30.000 de locuitorii din cele peste 20 de localităţi din jur.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite