Poliţistul Orneaţă, singurul agent de post avansat la Excepţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agentul şef Florin Orneaţă este poliţist din 1989
Agentul şef Florin Orneaţă este poliţist din 1989

De Ziua Naţională a României, doar cinci poliţişti din Constanţa au fost avansaţi pentru merite deosebite. Singurul dintre ei care activează în mediul rural este agentul-şef Florin Orneaţă de la Postul de Poliţie Chirnogeni.

Orneaţă a primit gradul de agent-şef principal pentru o descoperire făcută la începutul lui noiembrie: o fermă de marijuana, camuflată într-o seră, în inima satului Credinţa.

Florin Orneaţă (43 de ani) este poliţist din anul 1989, când a absolvit şcoala de subofiţeri de la Slatina. Iniţial a fost repartizat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi, iar din anul 1991 s-a transferat la Poliţia Constanţa. De aproape 15 ani, Chirnogeni reprezintă teritoriul său de activitate. A ajuns să-i cunoască pe localnici ca pe rudele sale, iar apariţia unor „străini“ care susţineau că şi-au făcut seră de roşii în mijlocul satului Credinţa, o localitate cu 300 de suflete, a fost un semnal de alarmă pentru el.

La începutul lunii noiembrie, el a distrus afacerea a trei constănţeni - Gabriel Guleai (32 de ani, cu cetăţenie canadiană), Roberto Feodor (37 de ani) şi Paul Diţescu (33 de ani) - care înfiinţaseră la Credinţa o fermă de marijuana pe 800 de metri pătraţi. Recolta de marijuana fusese culeasă, însă poliţiştii au reuşit să confişte 40 de kilograme de plante.

„Agenţul-şef Orneaţă este un poliţist excepţional şi nu putem decât să îl felicităm! Ne mândrim cu un astfel de poliţist şi ne bucurăm că munca sa şi munca de echipă, care a precedat informaţiile pe care ni le-a dat el, a dat roade“, a declarat comisar-şef Valentin Burlacu, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Poliţistul Florin Orneaţă este deosebit de onorat de promovarea obţinută. „Mă bucur enorm că munca mea este apreciată şi recunoscută. Este prima mea avansare la Excepţional şi o să mă străduiesc mereu să fiu la înălţime!“, a declarat el vizibil emoţionat.

Mândria Poliţiei Constanţa: El este agentul care a descoperit o fermă de marijuana!

Fermă de marijuana descoperită în satul Credinţa

Ferma de marijuana de la capătul ţării

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite