Dunărea acoperă păşunile şi inundă gospodăriile în judeţul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura Constanţa a evaluat stricăciunile provocate de creşterea cotelor Dunării până astăzi. Primăriile din judeţ au raportat mai multe gospodării şi pivniţe inundate, dar şi persoane evacuate.

În localitatea Cernavodă, pe străzile Portului, Canalului şi Dumbrăvii apa măsoară până la 40 de centimetri, 13 curţi şi două locuinţe fiind inundate. Apa s-a infiltrat pe străzile Dacia, M. Eminescu, Ovidiu şi Mircea cel Bătrân, unde există riscul ca apa să pătrundă în pivniţele caselor.

Drum judeţean închis din cauza creşterii apelor Dunării
Dunărea şi-a ieşit din matcă în judeţul Constanţa

În localitatea Hârşova, autorităţile se luptă cu apa de mai bine de două sptămâni. Motopompele sunt în funcţiune zi şi noapte pentru a opri creşterea nivelului apei, care refulează din canalizări. În cartierul Varoş o casă este inundată, iar la 11 apa le-a ajuns la temelie. Două persoane au fost evacuate. Tot în Hârşova au mai fost inundate 23 de grădini şi 18 anexe gospodăreşti, trei pivniţe, 1.500 de hectare de teren arabil. Reţeaua de canalizare, pe o distanţă de 1,45 de kilometri refulează din cauza nivelului ridicat al Dunării, iar 2,2 kilometri de stradă se află sub ape. Căpitania Port, SCMJ Import-Export, un teren de sport de lângă şcoală şi o porţiune din spaţiul verde din Port au fost inundate.

Păşune sub ape la Ostrov


Apa a inundat şi două locuinţe din localitatea constănţeană Ostrov, patru persoane fiind evacuate. Un teren de sport şi un parc public au fost inundate, 47 de grădini, 26 de curţi şi anexe gospodăreşti au fost afectate parţial, iar 798 de hectare de păşune situate în insulele de pe raza comunei au fost acoperite de ape. Autorităţile locale au refăcut supraînălţările de pe digul Băneasa şi au luat măsuri de etanşare a stăvilarului de pe digul Bugeac.

Situaţie gravă la Topalu

În localitatea Topalu au fost evacuate şapte persoane, două locuinţe şi 16 gospodării au fost afectate. Autorităţile locale spun că 14 hectare de teren arabil se află deja sub ape după ce Dunărea a trecut peste digurile de apărare. O prblemă gravă o constituie faptul că 348 de hectare de păşuni şi fâneţe, singura sursă de hrană pentru animalele localnicilor, sunt de neutilizat. De asemenea, 5 kilometri de diguri sunt distruse de ape, pe un kilometru din drumul comunal se circulă cu dificultate, iar un podeţ a fost distrus.

Apa este în creştere

Şi în localităţile Ghindăreşti, Oltina, Lipniţa şi Seimeni, infiltraţiile din Dunăre au început să afecteze culturile şi casele oamenilor. Apa nu este mare, dar în Ghindăreşti au fost deja inundate trei gospodării şi aproape 200 de hectare de teren arabil şi păşuni. În Oltina, o pensiune a fost inundată, iar două persoane au fost evacuate.

În Lipniţa, 30 de hectare de teren arabil a fost inundat, iar în Seimeni patru case sunt în pericol. Deja 350 de hectare de teren arabil se află sub ape şi cinci grădini.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite