Galerie foto: Dezastrul de la Ceatalchioi - Tulcea: „Apele au venit ca un coşmar, în miezul nopţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de oameni s-au trezit cu apa în case în miezul nopţii de joi spre vineri în localitatea tulceană Ceatalchioi, pe braţul Chilia. Apele au acoperit practic totul, în unele locuri atingând şi doi metri.

Doar o parte din digul unde se află pontonul de acostare nu este încă sub ape, în rest tot satul a devenit peste noapte lacustru.

GALERIE FOTO CU SATUL CEATALCHIOI DIN DELTĂ, MĂTURAT DE APELE DUNĂRII

Citeşte şi: Emil Boc a ajuns la sinistraţii din comuna Tulceană Ceatalchioi

„Viitura a venit noaptea, ca un coşmar! Am auzit vuiet, ţipete, lumea se alarma, apele curgeau, asta e viaţa, bine că nu a păţit nimeni nimic. Eu stau mai încolo dar, ies pe aici pe la vecina că la mine a apa mare şi nu pot ieşi" povesteşte nea Costică Cernencu.

I-a luat apa totul

Noaptea, şuvoaiele au rupt garduri, au pătruns în curţi şi până dimineaţa au schimbat topografia locului. „În casa mare,apa a afectat un colţ, restul dependinţelor sunt inundate. Au venit cu wola şi au mai băgat pământ în jurul casei ca să reziste. Aşa apă mare nu am mai văzut, a mai fost în 1970, dar nu chiar aşa. Vai de zilele noastre! Cum te chinui să trăieşti şi se duce totul pe apa sămbetei!", se plânge şi Teodora Cisliţchi. Femeia stă pe prispa casei şi nu poate ajunge nici la găinile care au rămas izolate într-un colţ al curţii.

Drumurile din judeţul Constanţa sunt afectate de viituri

Refuză să plece

Până vineri la prânz autorităţile au evacuat 128 de persoane însă multe altele au refuzat să plece. „Unde să plecăm? Mai găsim ceva când ne întoarceam? Cum să ne lăsăm casele şi să plecaăm aşa? Unde ne ducem Dumnezeule!?", plângeau două femei la încercarea poliţiştilor de frontieră de a le urca pe vaporul pus la dispoziţie de autorităţi la pontonul de acostare.

Animalele rag a jale

„Măcar până trece viitura mamaie, dacă mai vine la noapte, mai bine pe vapor. Casa o mai faci, dar viaţa?", încercau poliţiştii să le convingă.

În sat, animalele rag a jale, în liniştea ce a acoperit satul.

Digul de la Ceatalchioi Tulcea a cedat: sinistraţii refuză să-şi părăsească locuinţele

Poliţistul pleacă cu ruscacul în spate după ce postul s-a umplut de apă. Şcoala cea nouă este sub ape, câteva case mai şubrede au început să cadă. Au venit deja şi ajutoarele de la Crucea Roşie şi Episcopie.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite