Constanța: Premieră în România! Edil trimis în judecată pe legea Integrității

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Mircea, primul primar trimis în judecată pe legea ANI
Mariana Mircea, primul primar trimis în judecată pe legea ANI

Primărița din orașul Cernavodă, Mariana Mircea, va răspunde în instanță pentru fals în declarațiile de avere și de interese din perioada 2008-2009.

Mariana Mircea este primul primar din țară trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, sub învinuirea că a menţionat date inexacte în declaraţiile de avere şi de interese depuse la data de 16.07.2009.

Șase luni de incompatibilitate

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, care au instrumentat cazul, au declarat că primărița din orașul Cernavodă a încercat astfel să ascundă starea de incompatibilitate în care s-a aflat în perioada iulie – decembrie 2007, prin realizarea de venituri de la o funcție incompatibilă cu statutul de ales local.
Situaţia nu este singulară, întrucât anterior, la 17.04.2008, primărița mai depusese o astfel de declaraţie, necesară intrării în cursa electorală pentru obţinerea mandatului de primar.

CITEŞTE ŞI:

La Primărie cam miroase a puşcărie

Terenuri declarate greșit

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a sesizat din oficiu, la 30 martie 2009, despre ilegalitatea comisă de primăriță. Procurorul de caz Teodor Niță a constatat că în declaraţiile de avere, la rubrica bunuri imobile-terenuri, primărița a specificat în mod eronat că deţine în proprietate un teren intravilan în comuna Saligny, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 1.000 mp, dobândit în anul 2007, deşi, potrivit actelor de proprietate, terenul este mai mic, de 974 de metri pătrați.

Ea a mai declarat că deţine un teren intravilan în municipiul Oradea, str. Răspântiilor nr. 9, în suprafaţa de 3000 mp, care de fapt este de 3.226 mp. Mariana Mircea a omis că deţine în proprietate un teren de 400 mp în oraşul Cernavodă,  strada Mihail Eminescu nr. 19.


Buba e la venituri


Totodată, la rubrica „venituri realizate în ultimul an fiscal“,  în aceeaşi manieră, învinuita a consemnat că în anul fiscal 2007 a realizat doar venituri de la SC Romas Expert Cernavodă în cuantum de 1.200 lei.
Ulterior, după verificările efectuate de inspectorii ANI s-a stabilit că primărița a mai realizat şi alte venituri în anul fiscal 2007, respectiv de la Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. – Sucursala CNE Cernavoda şi de la Primăria oraşului Cernavodă. Astfel, conform fişei fiscale oficiale privind impozitul pe veniturile realizate din salarii, aşa cum  a fost  întocmită de angajatorul - Primăria oraşului Cernavodă, rezultă că Mariana Mircea a beneficiat de venituri în sumă de 5.624 lei, aferente anului fiscal 2007.
Din fişa fiscală întocmită de Societatea Naţională Nuclearelectrica, mai rezultă că învinuita a realizat în perioada iulie – decembrie 2007 venituri în valoare de 10.554 lei. Ea a fost membru în Consiliul de Administraţie al SNN SA, fiind numită în această funcţie prin Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 565/26. 06. 2007 şi ulterior revocată prin Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 146/17. 01. 2008.

Procurorii o consideră infractoare!

Procurorii din Medgidia consideră că primărița din Cernavodă a comis astfel o infracțiune încălcând legea Integrității.
„Învinuita a urmărit în mod evident  producerea unor consecinţe juridice  în momentul completării declaraţiilor de avere şi de interese, respectiv aceea de a ascunde o situaţie de incompatibilitate în care s-a aflat în perioada iulie – decembrie 2007, când a realizat venituri de la SNN SA – Sucursala CNE Cernavodă, deşi infracţiunea este consumată deja la momentul depunerii ca atare la autoritatea publică a declaraţiilor de avere nereale. Ea a urmărit crearea unei consecinţe juridice pentru sine, pe de o parte pecuniară, reprezentată de cuantumul veniturilor obţinute pentru cele două calităţi, incompatibile din punct de vedere legal, iar pe de altă parte  şi  menţinerea în funcţia de consilier local al Primăriei oraşului Cernavodă, validată ca atare de către Consiliul Local Cernavodă, în necunoştinţă de cauză“, se arată în probatoriul magistraților.

„Eu am respectat legea“

La audiere, primărița Mariana Mircea s-a declarat nevinovată şi a fost de părere că fapta reţinută în sarcina sa reprezintă un abuz de interpretare a legii. „Declaraţiile de avere şi de interese sunt aferente mandatului de primar şi sunt completate conform actelor normative în vigoare“, a spus primărița, deși procurorii susțin că ea a dat o interpretare proprie legii, pe tot parcursul activităţii de ales local.
Mariana Mircea s-a apărat spunând că ar fi trecut menţiunile prevăzute de lege, dar magistrații afirmă în rechizitoriu că primărița n-a avut nici o explicaţie legată de omisiunile declarării unor venituri.

Procurorii menționează că învinuita a mai fost cercetată penal de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru o infracţiune de corupţie: conflict de interese, faptă comisă în anul 2006, când îndeplinea funcţia de consilier local al Primăriei Cernavodă şi a acţionat în favoarea tatălui său.


Privighetoarea din Cernavodă

Primărița din Cernavodă, Mariana Mircea, este cunoscută publicului pentru momentul artistic eșuat, redat de televiziunile de știri, când a încercat la un spectacol de Crăciun să cânte o arie din operă, deși calitățile vocale nu-i permit.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite