Constanţa: EXCLUSIV Băhăian vrea la detectorul de minciuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băhăian a fost adus ieri de o escortă specială la sediul DIICOT
Băhăian a fost adus ieri de o escortă specială la sediul DIICOT

Avocatul Alexandru Pantea a solicitat atât pentru clientul său cât şi pentru Valentin Şlepac o expertiză psihiatrică care va fi urmată şi de o testare la aparatul poligraf. Până atunci, confruntarea dintre cei doi nu este acceptată şi nici nu se poate decide măsura de arestare preventivă pentru noile acuzaţii de instigare la omor care i se aduc lui Sergiu Băhăian.

Citeşte şi:

EXCLUSIV/Locotenentul lui Băhăian a dat o ţeapă de 3 milioane de euro la Galaţi

Rednic voia să preia Gloria Buzău, dar a ajuns la Băhăian

Băhăian acuzat pentru instigare la omor

Constanţa: UPDATE Sergiu Băhăian a fost adus în arestul Poliţiei Judeţene

UPDATE 11.15

„Nu va fi dus la Tribunal pentru propunerea de arestare preventivă pentru că nu am fost de acord cu o confruntare între Valentin Şlepac şi Sergiu Băhăian“, a declarat avocatul Alexandru Pantea. El a explicat că s-a cerut efectuarea expertizei obligatorii psihiatrice de ambele părţi, aceasta urmând să se facă la Spitalul Penitenciar Jilava. „Noi am solicitat verificarea comportamentului simulat atât al lui Şlepac cât şi al lui Băhăian după ce se va efectua expertiza“, a mai spus apărătorul lui Sergiu Băhăian care a precizat că este vorba de o testare la detectorul de minciuni.

UPDATE 10.30

Dacă Sergiu Băhăian primeşte mandat de arestare preventivă, avocatul Alexandru Pantea va renunţa să-l mai apere. „Eu sunt angajat de familia lui doar pentru înfăţişarea de la DIICOT, Probabil va primi un avocat din oficiu. Oricum, e ca şi mort“, a declarat pentru Adevărul de Seară avocatul Alexandru Pantea referindu-se la acuzaţiile care i se aduc lui Băhăian.

UPDATE 10.00 Avocatul lui Sergiu Băhăian, Alexandru Pantea, aşteaptă din moment în moment decizia procurorului de caz, Paul Ardelean, în dosarul în care clientul lui este învinuit de instigare la omor deosebit de grav. „Am convenit cu Ardelean să nu-l mai aducem pe Băhăian la sediul DIICOT Constanţa, ci să mă anunţe, în jurul orei 11.00, dacă îl duc la Tribunalul Constanţa pentru mandat sau nu“, a spus apărătorul lui Băhăian.

Inculpatul şi-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţiel al Judeţului Constanţa.

După audierile de ieri, Alexandru Pantea, avocatul inculpatului a spus că Băhăian este învinuit în dosar pentru instigare la două omoruri comise de Şlepac: este vorba de Petrică Captalan şi Ionel Ulezu, cei îngropaţi de vii. „Singura probă de la dosar este declaraţia lui Valentin Şlepac. În continuare, clientul său îşi susţine nevinovăţia“, a declarat apărătorului lui Băhăian.

Sergiu Băhăian are un mandat de arestare, pentru fraude economice, la Ialomiţa, care expiră pe 16 februarie.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite