Constanța: 32 de posturi didactice la disciplinele tehnice au rămas neocupate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la Constanța, a avut loc prima etapă  de repartizare în şedinţă publică a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 la examenul de mobilități/titularizare 2010. Din cele 143 de posturi didactice titularizabile de la nivelul județului, au rămas neocupate 32.

Este vorba despre Discipline tehnice – 11 posturi, Educaţie fizică specializată – 4 posturi, Educaţie plastică – 2 posturi, Educaţie muzicală – 8 posturi, Limba turcă – 2 posturi, Fizică-Chimie   -2, Chimie –un post ș.a.

„În perioada 27-30 iulie,  avea loc repartizarea prin suplinire a candidaţilor, în şedinţă publică organizată la nivelul a trei centre de concurs“, anunță purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Cristian Ivan. „Este vorba despre repartizarea candidaţilor care beneficiază de continuitate pentru suplinire, completarea normei didactice candidaţilor repartizaţi prin continuitate pentru suplinire pe catedre incomplete şi repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 5 la concurs prin suplinire“, adaugă aceasta.

900 de note între 5 și 7

După rezolvarea contestațiilor, rezultatele finale ale examnului de titularizare 2010 sunt următoarele: 900 de candidaţi au obţinut note peste sau egale cu 5, 450 de candidaţi – peste sau egal cu 7 şi 238 au obţinut note sub 5.  S-au depus 219 constentații, dintre care doar una a fost admisă cu diferenţa între note mai mare de 1 punct în plus, la materia Arte vizuale. 91 de lucrări contestate  au avut diferenţe mai mare de 0,5 puncte, printre care la disciplinele Arte vizuale,  Biologie, Consiliere psihopedagogică, Cultură civică, Educaţie fizică şi sport, Fizică, Geografie, Limba şi literatura engleză ș.a.

Constanța: Profesori cu 11 ani vechime au primit nota 3 la titularizare

Constanţa: Cadrele didactice, nemulţumite de nota la titularizare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite