Actorul Eugen Mazilu, pentru ultima oară la teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, cunoscutul actor constănţean Eugen Mazilu a fost condus de ultimul drum de colegi, prieteni, familie. Pentru câteva ore, trupul neînsufleţit a fost depus şi la Teatrul Oleg Danosvki, fiind îmbrăcat în sute de flori.

Cu lacrimi în ochi, colegii de la teatru au aprins o lumânare şi au zăbovit câteva secunde lângă sicriul actorului. Toţi şi-l amintesc ca pe un bun coleg, tot timpul vesel şi săritor, dornic să se implice cât mai mult în viaţa teatrului cosntănţean. Dovadă a fost şi faptul că imediat după pensionare, Eugen Mazilu a ţinut să joace în continuare, pentru a nu fi departe de scenă, de public. În cei 40 de ani închinaţi teatrului a jucat comedie, dramă.

Click aici pentru galerie foto

image

Actorul a decedat vineri, din cauza unei complicaţii apărute în urma unei operaţii chirurgicale la care a fost supus de curând. În ultimele 48 de ore s-a aflat în comă profundă. Din păcate, doctorii nu l-au mai putut salva în urma unei complicaţii. Eugen Mazilu avea 62 de ani.

Actorii de la teatrul constănţean vorbesc de o grea pierdere, după ce, în 2010, Vasile Cojocaru şi Jean Constantin au părăsit scena vieţii.

Tragedie în lumea teatrului constănţean! A murit actorul Eugen Mazilu

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite