Duel universitar în Bănie! „U“ Cluj vrea victoria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Cluj va întâlni astăzi Craiova, în fieful oltenilor, unde Claudiu Niculescu va fi cel mai huiduit fotbalist de pe stadion.  „U“ este una dintre surprizele plăcute ale startului de campionat, iar Victor Piţurcă spune că se teme de forţa ofensivă a „şepcilor“

După un început mai slab de campionat, în care a înregistrat două eşecuri, Universitatea Cluj şi-a revenit miraculos şi a avut o serie de cinci meciuri în care nu a cunoscut gustul amar al înfrângerii. Apoi, a venit meciul de la Sibiu, cu Gaz Metan Mediaş, unde „alb-negri“ au primit un duş rece, chiar înaintea marelui derby al oraşului, cu CFR, între timp disputând doar meciul de cupă, cu Brăneşti.

Echipa şi-a revenit rapid şi a oferit o replică solidă campioanei, dar la final punctele s-au împărţit în mod egal. Important pentru trupa pregătită de Pană este faptul că a înscris în fiecare meci din cele nouă disputate, lucru pe care l-a sesizat şi tehnicianul oltenilor, Victor Piţurcă şi le-a atras public atenţia elevilor săi.

„Urmează o nouă partidă importantă, cu «U» Cluj, pe care dacă nu o câştigăm se va şterge cu buretele rezultatul de la Târgu Mureş. Am mai întâlnit această echipă în acest sezon, pe când eram la Steaua, dar de atunci s-au schimbat multe. Clujenii au început sa joace mult mai bine, s-au creat relaţii de joc şi formează una dintre echipele bune ale campionatului. Marchează cu uşurinţă şi îşi crează multe ocazii“, a declarat acesta. Partida va începe la ora 18.30 şi va fi transmisă în direct de Gsp TV şi livetext pe adevarul.ro.

Citeşte aici ce tratament îi pregătesc oltenii lui Claudiu Niculescu

„Nu ne gândim la varianta unui egal, ci vrem să câştigăm toate punctele la Craiova“
Valentin Lemnaru, atacant „U“ Cluj


„Universitatea Cluj marchează uşor şi este una dintre echipele bune ale campionatului“
Victor Piţurcă, anternor Universitatea Craiova

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite