Directorii de hipermarketuri consiliaţi de comisarii OPC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Radu, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj, s-a întâlnit astăzi cu directorii tuturor supermarketurilor din oraş în vederea consilierii lor legat de  modul în care trebuie retrasă de pe raft marfa neconformă.

Directorii supermarketurilor clujene au refuzat să coopereze cu directorul CJPC pentru că a fost de faţă şi mass-media.

Aceştia au spus că nu sunt abilitaţi să dea informaţii despre unităţile lor comerciale în faţa presei, deoarece nu erau de faţă şi specialiştii PR ai hipermarketurilor pe care ei le conduc.

Carne expirată în cinci supermarketuri din Cluj

Observaţiile făcute de Mircea Radu au vizat următoarele aspecte:  marfa neconformă  nu e scoasă de pe raft la termen , iar dacă acest lucru se face, atunci nu e depozitată separat de marfa conformă; angajaţii hipermarketurilor  nu au voie să felieze mezelurile înainte de venirea clientului şi de solicitarea sa expresă în acest sens; directorii supermarketurilor trebuie să solicite producătorilor să eticheteze salamul la capătul rudei şi nu pe mijloc deoarece este afectată calitatea produsului.

Carnea expirată poate provoca toxiinfecţii alimentare

Hipermarketurile au primit amenzi de 30 de mii de lei fiecare, dar pentru că au achitat în 48 de ore, au plătit doar 1500 de lei.

Amenzile aplicate s-au ridicat la 415 mii de lei, dar sumele încasate sunt de ordinul câtorva mii de lei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite