Cine este interlopul Gore?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Marius David, poreclit Gore, s-a născut la Bucureşti şi a absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza", secţia sculptură. Este căsătorit şi are doi copii. La mijlocul anilor '90, acesta a fost închis pentru viol la Penitenciarul Gherla.  

CITEŞTE ŞI Gore l-a înjunghiat pe brancardierul care îl îngrijea , VIDEO Gore, interlopul din Cluj care a înjunghiat un asistent medical: "Sunt idolul femeilor! Sunt mai rău decât Rîmaru!" şi Victima lui Gore povesteşte în exclusivitate pentru "Adevărul" ce s-a întâmplat azi-noapte

Gore a venit în Cluj la începutul anilor 90, când s-a căsătorit cu Carmen  pe care a cunoscut-o în Germania, unde se aflau amandoi la muncă. Acesta a atars în anturajul său mai multe persoane din lumea interlopă a Clujului, îndeosebi tienri c eîi căutau protecţia. A provocat numeroase scandaluri între anii 1995 şi 1996, în mai multe discoteci şi cluburi. Scandalurile sale s-au soldat cu zeci de persoane bătute, tinere agresate sexual. Deşi acestea erau cunoscute, nimeni nu a cutezat să depună plângeri la poliţie.

În martie 1996, Gore i-a rupt mandibula unui tenor de la Opera Română din Cluj şi l-a tăiat cu sabia ninja pe fratele acestuia, un cascador. Atunci, interlopul a fost arestat pentru vătămare corporală gravă şi ultraj contra bunelor moravuri. O student a depus plângeri împotriva lui Gore acuzându-l că a fost supusă la perversiuni sexuale în toaleta unui club. Gore a fost trimis în judecată şi pentru viol şi lipsire de libertate. A primit sub doi ani de puşcărie şi, după ce a executat jumătate din pedeapsă, a ieşit din închisoare, pentru „bună purtare".

Reţinut de mascaţi

Interlopul clujean a fost arestat din nou în iunie 2000, în centrul Clujului, după ce a fost reţinut de o trupă de mascaţi. Tot atunci au fost arestaţi Sebastian Chira, zis Sebi, iar ulterior, Claudiu Matei (zis Mesi) sub acuzaţiile ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Arestările acestora s-au făcut în baza unor scandaluri iscate de ei la barul de noapte „Opera" şi în discoteca „Sun". În timpul distracţiei, Gore a mimat, pe ringul de dans, un act sexual cu amanta sa, încercând să o penetreze în faţa mulţimii din local. Interlopul a fost arestat preventiv pentru ultraj contra bunelor moravuri şi, după aproape şase luni, a fost închis. După ce a ieşit din închisoare, Gore a cerut ca procesul să fie strămutat. Solicitarea i-a fost admisă.
În 2001, o instanţă din Oradea l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru ultraj contra bunelor moravuri. Însă sentinţa instanţei era tardivă: interlopul a dispărut din ţară.
Interlopul clujean a fost expulzat din Spania în februarie 2005, alături de un mare grup de infractori români. După ce a ajuns în România, Gore a fost arestat şi, potrivit propriilor declaraţii, internat cu probleme psihice la Spitalul Penitenciar Jilava.
În martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat mandatul de executare a pedepsei emis pe numele lui Florin Marius David.  Acesta a fost transferat, în iulie 2005, la închisoarea din Gherla.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite