Preluarea Portului Călăraşi de către Primărie, amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au retras, aseară, proiectul de hotărâre privind trecerea Complexului portuar Călăraşi în proprietatea publică a Primăriei.

La şedinţa de aseară, consilierii locali au hotarât să retragă proiectul privind preluarea portului Călăraşi, aflat în administrarea publică a statului şi în cea a Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale(APDF)” SA Giurgiu. În conformitate cu programul de guvernare 2009-2012,  aprobat de către Parlament, şi ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la restructurarea unor unităţi din subordinea Ministerului Transporturilor, se doreşte predarea complexelor portuare administraţiilor locale.

Se pare însă că la Călăraşi acest subiect a încins spiritele în rândul consilierilor locali. Deşi Primăria doreşte să facă acest transfer, consilierii nu-şi dau acordul pentru a aproba tranzacţia. „ Se fac diligenţele necesare pentru a vedea punctul de vedere al celor de la Giugiu. Urmează să stabilim dacă vor ca partea lor de acţiuni să fie răscumpărată sau nu“, a declarat primarul Nicolae Dragu.

Citiţi şi:

PRIMĂRIA SLOBOZIA CONTINUĂ SĂ RISIPEASCĂ BANII PUBLICI

SPORURI DE CRIZĂ ACORDATE DE PRIMĂRIA ŢĂNDĂREI


Interese de afaceri


În prezent, capitalul APDF Giurgiu este deţinut în proporţie de 80% de statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructură, iar 20% de SC Fondul Proprietatea SA. APDF Giurgiu a concesionat pentru 49 de ani bunurile aparţinând statului de pe raza oraşului, iar veniturile obţinute sunt rezultate din închirierea terenurilor.

Este vorba despre 62.500 mp în Portul industrial, 81.505 mp în Portul comercial, 5.091,42 mp Cap pod Chiciu şi 57 mp Cap pod Chiciu, practic, portul funcţional. Primarul Dragu a anunţat, în urmă, cu câteva luni, că interesele unor oameni de afaceri locali împiedică preluarea portului de către autorităţile locale. Aceştia ar fi închiriat circa 25.000 mp de teren de la APDF Giurgiu cu doar 4 eurocenţi mp pe lună.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite