Săptămâna viitoare începe procesul ucigaşului care a îngrozit Călăraşiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 25 august 2011. După aproximativ 5 luni de anchetă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au finalizat rechizitoriul prin care ucigaşul Luminiţei Chevici a fost trimis în judecată.

Două volume care însumează 600 de pagini are dosarul care l-ar putea trimite pe Constantin Fieraru(32 de ani), pe viaţă, după gratii.  Anchetatorii au schimbat şi încadrarea juridică a faptei, din tâlhărie următă de moartea victimei, în omor deosebit de grav în ceea ce-l priveşte pe Fieraru, bărbatul care a terorizat timp de mai multe luni femeile din oraş. „Pe parcursul anchetei, bărbatul a avut o atitudine oscilantă. Dacă, iniţial, a recunoscut ce s-a îmtâmplat, ulterior, a refuzat să mai facă declaraţii. A fost un caz dificil şi prin faptul că, deşi mai există victime, acestea nu au formulat plângeri penale“, a declarat Xenofonte Purcărea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

Şapte plângeri

Fiara care a îngrozit oraşul, după ce urmărea şi ataca femeile cu un cuţit riscă între 15 şi 25 de ani de puşcărie sau chiar închisoare pe viaţă. El este acuzat de omor deosebit de grav, tentativă de omor calificat şi tâlhărie. „Pentru ameninţare, lovire şi viol nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru că victimele nu au depus plângere“, a mai spus Purcărea. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 25 august 2011.

56 de zile de comă

Prima victimă a lui Constantin Fieraru a fost Luminiţa Chevici. Tânăra, însărcinată în două luni, a fost urmărită în seara zilei de 10 septembrie 2010, agresată și înjunghiată în inimă. Avea să moară după 56 de zile de comă. Procurorii au şapte plângeri ale unor fete care au fost urmărite de Fieraru, însă doar două din acestea au fost înjunghiate. Ana Maria Bobocel, tânăra de 17 ani, elevă în clasa a XI-a la Liceul Mihai Eminescu, a fost şi ea înjunghiată în abdomen chiar în faţa blocului unei locuia. A avut noroc şi a scăpat teafără, chiar dacă lama cuţitului i-a pătruns 3 centrimetri în corp. Bărbatul a îngrozit tot oraşul timp de şase luni, în perioada septembrie 2010-martie 2011. La 13 martie 2011 a luat sfârşit coşmarul, când, în urma unui apel anonim la 112, Constantin Fieraru a fost reţinut.

Citiţi şi: GALERIE FOTO Ucigaşul care a îngrozit Călăraşiul are discernământ!

Citiţi şi: Constantin Fieraru, agresorul Luminiţei Chevici, din nou la locul faptei

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite