„Mărul guvernamental”, afacere superprofitabilă din banii statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Merele sunt mici în toate şcolile
Merele sunt mici în toate şcolile

Firmele care pun mâna pe contractul de distribuţie a fructelor pentru elevi, prin programul „Mere în şcoli", scot bani frumoşi din această afacere fără să investească mai nimic. Consiliul Judeţean Buzău plăteşte celor de la Clepsidra Com Aliment cel puţin 2,4 lei pe kilogramul de mere, achiziţionat de această firmă cu 0,85 de bani.. Societatea aparţine soţiei fostului ofiţer SRI din Râmnicu Sărat, Puiu Roşca.

Misterul cu privire la contractul de distribuţie a fructelor pentru elevi, prin programul „Mere în şcoli”, se adânceşte. Pe 13 septembrie, firma Clepsidra Com Aliment a fost desemnată câştigătoarea contractului în urma licitaţiei electronice, în condiţiile în care s-a angajat să distribuie mere cu greutatea cuprinsă între 90 şi 150 de grame.

"Mărul în Scoală", un exemplu de cum să dai tun de milioane din afacerile cu statul

La elevi ajung, însă, fructe mai mici decât este stipulat în contract, deşi cei de la ferma care aprovizionează distribuitorul dau asigurări că de la ei nu pleacă niciun măr sub 90 de grame bucata.

În şcoli au ajuns mere chiar şi de numai 45 de grame, cum a fost cazul din Plevna, comuna Grebănu, lucru confirmat de persoane din multe alte şcoli. „În prima săptămână au venit foarte, foarte mici şi nu ştiu dacă acum au fost aduse mere mai mari pentru că nu le-am văzut”, ne-a spus Violeta Stanciu, secretara şcolii Topliceni, localitate aflată la 5 kilometri de Râmnicu Sărat.

„Merele pe care le-am primit în prima săptămână au fost foarte mici, pătate şi urâte. După ce ne-am plâns firmei de distribuţie, ne-au venit mere mai mărişoare, dar care au un miros cam ciudat, probabil de la depozitare. Le-am cântărit şi ele variază între 70 de grame şi 120 de grame”, ne-a declarat Simona Tăbleţ, directoarea şcolii din Mărăcineni. 

Firma care distribuie merele în şcoli, Clepsidra Com Aliment, cumpără kilogramul de fructe cu 85 de bani şi încasează de la stat de cel puţin trei ori mai mult. Cum majoritatea merelor duse în şcoli sunt sub 100 de grame, un calcul simplu ne arată că la un kilogram intră cel puţin zece fructe. Consiliul Judeţean plăteşte la bucată, 0,24 lei de măr, ceea ce înseamnă minimum 2,4 lei pe kilogram.

În realitate, merele au fost mai mici de 100 de grame, deci mai multe la kilogram şi automat mai mulţi bani încasaţi de la stat. Chiar şi scăzând cheltuielile de transport, tot rămâne un profit substanţial, fără să fie nevoie de investiţii. Practic, Clepsidra Com Aliment poate face bani mulţi doar din birou. Cumpără merele de la furnizor iar transportul şi distribuţia le-a subcontractat firmei Meridian, tot din Râmnicu Sărat.

Această societate are experienţa afacerilor de acest gen, pentru că este de foarte mult timp cea care se ocupă de distribuţia laptelui în cadrul programului „Lapte şi Corn” în şcoli. De la ferma din judeţul Galaţi, Meridian a contractat 100 de tone de mere, iar Clepsidra, alte 400 de tone.

Clepsidra Com Aliment a fost înfiinţată în septembrie anul trecut şi are ca unic asociat pe Lenuţa Roşca, soţia fostului ofiţer SRI, Puiu Roşca. La licitaţie prezentase un precontract cu ferma „Paradisul Înflorit” din Podgoria, ca furnizor al merelor.

„Cei de la Paradisul Înflorit nu aveau merele de dimensiunile pe care le cerea programul şi nici o cantitate atât de mare cât era nevoie, de aceea nu s-a mai apelat la serviciile lor. S-a luat legătura cu altă firmă care a avut şi cantitate şi merele se încadrau ca dimensiuni şi s-a început distribuţia. Merele sunt foarte bune, nu ştiu de ce se face atâta discuţie pe această temă”, ne-a declarat Florentin Lupu, persoana mandatată de Lenuţa Roşca să îi reprezinte interesele.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite