VIDEO Criminalul din Năeni, spaima pușcăriașilor. Eugen Galeș a atacat doi deținuți de la Jilava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinutul Eugen Galeş
Deţinutul Eugen Galeş

Eugen Galeş, acuzat că în luna mai a ucis un coleg de celulă de la Penitenciarul Mărgineni şi care în martie 2011 a evadat după ce a sărit de la o fereastră din Judecătoria Moreni, a atacat, luni, doi deţinuţi de la Penitenciarul Jilava, în timp ce aceştia dormeau, unul fiind dus la spital.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Ilfov, Adrian Dicu, a declarat că deţinutul Eugen Galeş a lovit doi colegi de celulă cu un picior de scaun, unul dintre ei fiind rănit grav. Eugen Galeş este considerat un deţinut deosebit de periculos, acesta aflându-se în tranzit la Penitenciarul Jilava.

Acesta a mai precizat că, după incidentul din Penitenciarul Jilava, Eugen Galeş a fost dus cu un autobuz la Penitenciarul Giurgiu. Când a ajuns în curtea Penitenciarului Giurgiu, Eugen Galeş s-a repezit la unul dintre mascaţii care îl însoţeau şi l-a muşcat de mână.

În urma atacului, unul dintre deţinuţii loviţi a fost transportat la un spital de urgenţă cu o ambulanţă solicitată prin 112, având în vedere starea de sănătate a acestuia. Celălalt deţinut lovit a fost dus la cabinetul medical, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Mai multe citiți AICI

În martie 2011, Eugen Galeș a evadat din penitenciar, autoritățile din Buzău instituind stare de alertă în comuna de baștină a criminalului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite