Buzău: Familiile evacuate de pe Victoriei vor ajunge în Simileasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele cinci familii care locuiesc pe prundul Buzăului, după ce au fost evacuate dintr-o casă de pe Victoriei, vor fi mutate în Simileasca. Aceasta este a doua variantă de amplasament, înaintată de Primărie asociaţiei care s-a oferit să doneze modulele de locuit şi care a refuzat prima variantă, aceea de a le monta în apropierea podului de la Mărăcineni.

Protecţia Copilului s-a autosesizat, vrea să ia de urgenţă în plasament cei 16 copii ce trăiesc pe malul râului Buzău

„Cei de la Fundaţia SERA au văzut primul loc pus la dispoziţie de primărie şi nu au fost de acord cu el, deoarece nu erau utilităţi. Acum avem promisiunea de la autorităţi că vor achiziţiona un spaţiu în Simileasca, cel mai probabil undeva pe Aleea Grădinilor, pentru modulele în care vor locui cele cinci familii. Sper să rezolvăm cât mai repede această problemă”, ne-a declarat Claudia Roşioru, directorul DGASPC Buzău.

Dramatic! 16 copii cresc într-o colibă de pe malul râului Buzău

Cele cinci familii locuiesc de la sfârşitul lunii martie pe prundul Buzăului, într-o colibă improvizată din dulapuri şi nailon, aproape de balastieră. Ei au fost evacuaţi dintr-o casă veche de pe strada Victoriei, după ce au deteriorat clădirea. Autorităţile sunt nevoite să investească cel puţin 200.000 de lei pentru refacerea casei de la numărul 29.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite