Protecţia Copilului s-a autosesizat, vrea să ia de urgenţă în plasament cei 16 copii ce trăiesc pe malul râului Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat cum au aflat, din reportajul publicat ieri de Adevărul de Seară, că în cele cinci familii evacuate de pe strada Victoriei care trăiesc pe malul râului Buzău sunt 16 copii, asistenţii sociali s-au dus să vadă în ce condiţii sunt ţinuţi micuţii.

Citiţi şi: VIDEO Dramatic! 16 copii cresc într-o colibă de pe malul râului Buzău

S-au îngrozit de ce au găsit acolo şi au încercat să îi convingă pe părinţi să accepte plasamentul în regim de urgenţă.
"Acelea nu sunt condiţii în care să trăiască minorii. Noi le-am propus să îi luăm şi să îi ducem în două centre până când îşi vor rezolva problema locuinţei. Nu au fost de acord şi am fost nevoiţi să ne adresăm instanței judecătorești pe cale de ordonanță președințială cu cerere pentru stabilirea plasamentului în regim de urgență pentru cei 16 copii. Imediat ce va ieşi ordonanţa vom merge şi o vom pune în aplicare", ne-a declarat Cecilia Roşioru, director al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău (DGASPC).


Pe lângă faptul că trăiesc în condiţii greu de imaginat, asistenţii sociali sunt îngrijoraţi şi pentru faptul că de o săptămână, de când au fost evacuați din locuința de pe strada Victoriei, copiii nu au mai trecut pe la școală.
Părinţii resping toate propunerile venite din partea celor de DGASPC şi spun că nu îşi vor da copiii de lângă ei niciodată, chiar dacă nu le pot oferi condiţii decente de trai.

"Eu am şase copii cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani şi nu m-a întrebat nimeni niciodată dacă am cu ce să îi cresc. I-am făcut mari aşa cum am putut, nu îi dau acum de lângă mine. Dacă vroiam să îi dau la stat, îi dădeam când i-am făcut, nu acum când i-am ridicat", a declarat Florentina Cojocaru.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite