Buzău: Copilul hermafrodit a fost supus la a şaptea operaţie nereuşită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Mocanu are şapte ani şi s-a născut într-o familie săracă din localitatea Calvini. La vârsta de patru ani mama sa a primit cumplita veste, că fiul său are ambele sexe. Până anul trecut, Alexandru Mocanu a suferit şase intervenţii chirugicale, numai că toate au fost eşuate.

Cu mari eforturi financiare, părinţii săi l-au dus iarăşi în urmă cu câteva zile la spitalul din Ploieşti pentru a fi supus unei noi operaţii. Din păcate nici aceasta nu a dat rezultatul aşteptat. „Deja are şapte operaţii. În cei şapte ani de viaţă el a stat mai mult prin spitale. Am crezut că poate va ieşi operaţia aceasta, dar nu a fost aşa. Mi-e milă de el şi plâng întruna, că nu ştiu unde să îl mai duc ca să se facă şi el un copil normal", ne-a mărturisit Felicia Mocanu, mama lui Alexandru.

Drama unui copil hermafrodit: A fost operat de şase ori dar a rămas tot cu ambele sexe

Singura soluţie pentru ca Alexandru Mocanu să se facă bine este o intervenţie chirurgicală la un spital din Cluj. Însă, preţul operaţiei este mult prea mare pentru familia care, pentru a avea banii necesari pentru cele şapte intervenţii medicale de până acum, a vândut tot ce avea prin gospodărie: vacă, porc şi capre.

„Ne-am interesat la Cluj, avem nevoie de peste 30.000 de lei, bani pe care nu îi avem. În dimineaţa aceasta nici nu am avut ce să le dau copiilor de mâncare la şcoală şi au plecat plângând", mărturiseşte mama.

Cu toate eforturile, părinţii săi l-au dus iarăşi în urmă cu câteva zile la spitalul din Ploieşti pentru a fi supus unei noi operaţii. Din păcate, nici aceasta nu a dat rezultatul aşteptat. „Deja are şapte operaţii. Din cei şapte ani de viaţă, el a stat mai mult prin spitale. Am crezut că poate va ieşi operaţia aceasta, dar nu a fost aşa. Mi-e milă de el şi plâng întruna că nu ştiu unde să îl mai duc ca să se facă şi el un copil normal”, ne-a mărturisit Felicia Mocanu, mama lui Alexandru.

Pentru a avea banii necesari pentru toate cele şapte intervenţii medicale, familia Mocanu a vândut tot ce avea de preţ prin gospodărie: vacă, porc şi capre. Pentru ultima operaţie părinţii s-au împrumutat la cunoscuţi de bani. „Am oameni care mă mai ajută din când în când şi m-am dus fericită la spitalul din Ploieşti crezând că Alexandru se va face bine, dar am venit dezamăgită la Buzău pentru că el este în aceeaşi stare”, ne-a spus Felicia Mocanu.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite