Stiri din Bucuresti

Îşi revine în două luni! Lucescu se simte bine după operaţie. Totul decurge normal

9 ianuarie 2012, 12:50 |  Autor: Florin Stoican, Mugurel Dumitru | 

Cuvinte cheie: bucuresti, mircea lucescu accident, lucescu spital, vatman, ahmetov, sahtior donetk, ,

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu

 

Mircea Lucescu, antrenorul echipei Şahtior Doneţk care a fost operat ieri, se simte bine şi chiar a schimbat câteva vorbe cu familia lui, aflată în vizită la Spitalul Universitar.

„Il Luce" se află în acest moment la Secţia Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţe Bucureşti, după ce ieri a fost operat în urma accidentului rutier de vineri. Medicii sunt optimişti privind starea de sănătate a antrenorului şi spun că recuperarea decurge normal.

Tupeul lui Lucescu, editorial de Mălin Bot

Mai mult acesta este conştient şi chiar a schimbat câteva vorbe cu familia lui, care a venit azi să-l viziteze. „Nu există complicaţii, evoluţia este cea la care ne aşteptam",  au informat medicii de la Spitalul Universitar.

„"Lucrurile merg bine, starea este stabilă, nu există complicaţii postoperatorii majore. Evoluţia a fost conformă parametrilor la care ne aşteptam. Este conştient, a comunicat cu familia, ne aşteptăm la o evoluţie pozitivă", a spus medicul Dragoş Vinereanu, care a mai completat: „Practic suntem mulţumiţi cu starea postoperatorie".

Vinereanu a mai spus că tratamentul administrat lui Mircea Lucescu este cel standard în astfel de cazuri, că nu exista complicaţii, iar „cordul este foarte bun". În aceste condiţii,  timpul de recuperare estimat pentru Mircea Lucescu este cuprins între 4 şi 6 săptămâni.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Mircea Lucescu: "Tramvaiul a vrut să dea peste mine"

    Mircea Lucescu a oferit pentru Gazeta Sporturilor primele declaraţii despre accidentul în care ...

    Spaniolii încep să plătească iar în pesetas, pregătindu-se pentru dispariţia euro

    În contextul dezbaterilor tot mai aprinse privind destrămarea zonei euro şi dispaţiei monedei ...

    Scandal sexual la un liceu din Gheorghieni. O fată de 15 ani a făcut sex cu 12 bărbaţi

    Se pare că relaţiile sexuale s-au derulat pe tot parcursul anului 2011. Mama fetei a descoperit ...

    Şeful RATB: "Nu există ca un vatman să lovească intenţionat o maşină aflată pe linia de tramvai!"

    Noul director al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, Viorel Popescu, a declarat pentru "Ade ...

    Păcatele “ruşinoase“ ale lui Isaac Newton, expuse online

    Isaac Newton a fost unul din marii oameni de ştiinţă ai istoriei. A descoperit gravitaţia, a re ...

    Ahmetov: „Lucescu nu va mai şofa niciodată!“

    Patronul de la Şahtior Doneţk şi-a dat peste cap planurile pentru a sta câteva ore la Bucureşti ...

    Sindicaliştii RATB îl apără pe vatman: "Colegul nostru l-a salvat pe Lucescu! A reacţionat impecabil, că altfel ar fi fost împrăştiat pe şosea!"

    Mircea Ionescu, şeful Sindicatului RATB, a declarat pentru "Adevărul" că cercetările interne ar ...

    Tatăl criminalei de la Medicină: “Contează decizia tatălui copilului. Credem că fiica noastră este o victimă”

    Pavel Bejan, tatăl studentei criminale, a vorbit pentru prima oară de când s-a aflat că fiica ...

    Germania profită cel mai mult de piaţa comună şi euro, spune italianul Monti

    Premierul italian Mario Monti a declarat că în întrevederea pe care o va avea miercuri, la Berl ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole