VIDEO Filmul înjunghierii fotbalistului brazilian, în faţa unui club de fiţe din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandro Santos (26 de ani) a ajuns sâmbătă dimineaţă la spital, după ce a petrecut toată noaptea în clubul "Le Gaga". Sportivul a fost găsit de prietena lui, o profesoară de origine canadiană, plin de sânge în faţa garsonierei acesteia din Dorobanţi.

Alexandro Da Silva Santos, zis şi Leko, fotbalist de origine braziliană, care joacă în prezent la o echipă din prima ligă indiană, a ajuns, sâmbătă dimineaţă, în stare gravă la Spitalul Floreasca. Medicii spun că tânărul fusese înjunghiat de două ori, dar poliţiştii nu au aflat încă ce s-a întâmplat, pentru că pacientul nu-şi aduce aminte cine l-a atacat şi din ce cauză.

Străini bătuţi măr de şmecherii din cluburile de fiţe din Bucureşti

Până ieri, anchetatorii aveau doar declaraţiile prietenei lui Santos, Katherine Cockburn, profesoară de limba engleză, în vârstă de 28 de ani, originară din Canada.

Femeia susţine că în noaptea de vineri spre sâmbătă cei doi au mers în clubul „Le Gaga", din cartierul Floreasca. Aici s-au întâlnit cu mai mulţi colegi ai ei de la Şcoala Cambridge din Capitală, după care Katherine a părăsit localul în jurul orei 4.30, cu un taxi, şi s-a îndreptat către garsonieraia ei din zona Dorobanţi. Ea nu le-a explicat poliţiştilor de la Secţia 1, care se ocupă de rezolvarea acestui caz, de ce au plecat separat, dar spune că nu s-a certat cu Santos, chiar dacă acesta ar fi urmat-o la ea acasă după jumătate de oră de la plecarea ei din club.

A încercat să fugă de pe targă

Canadianca le-a spus oamenilor legii că, după ce a ajuns acasă, fotbalistul a coborât pentru aproximativ două ore, să se plimbe. Când s-a întors, el sângera foarte tare. Femeia a coborât repede şi l-a rugat pe proprietarul unui magazin de la colţul blocului să sune de urgenţă la Ambulanţă. Leko a reacţionat destul de urât când a văzut că la faţa locului au venit şi două echipaje de poliţie, încercând să fugă de pe targă.

VIDEO UPDATE Jucător de fotbal brazilian, înjunghiat în Dorobanţi după ce a fost în clubul de fiţe Le Gaga cu prietena sa, o profesoară canadiană

Fotbalistul se află, în prezent, la Secţia de Chirurgie de la Spitalul Floreasca. Potrivit medicilor, bărbatul are două plăgi la nivelul regiunii toracale. „El a fost suspus unei operaţii pentru sutura plăgilor, iar starea sa este stabilă. Este conştient şi cooperant", a declarat, pentru „Adevărul", purtătorul de cuvânt de la Spitalul Floreasca, doctoral Bogdan Opriţa.

Oamenii legii exclud varianta furtului ca mobil al acestui incident, întrucât băiatului nu-i lipseau bunurile pe care le avea la el - banii sau ceasul. Ei nu exclud, însă, implicarea femeii în acest caz, întrucât datele strânse până acum sunt destul de confuze.

<br>

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite