S-a câştigat la Loto 6/49! Un român care a jucat la o agenţie din Colentina, Bucureşti, a câştigat 7,1 milioane de euro. Vezi care sunt numerele cu noroc!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seara de 13 noiembrie a fost cu noroc pentru un român care a jucat la Loto 6/49, în Capitală.

Numerele care i-au adus 7,1 milioane de euro marelui câştigător sunt:  34, 20,12, 45, 9, 1. Pentru extragerea din această seară românii au jucat nu mai puţin de 1.200.000 de variante.

Ultima dată când a fost câştigat premiul la categoria I, la jocul 6 din 49, a fost în urmă cu aproape şapte luni, în 24 aprilie 2011. La acea dată, biletul norocos a fost în valoare de 10,3 milioane de euro.

La extragerile din seara aceasta ale Loteriei Române, numerele câştigătoare pentru fiecare joc în parte sunt:

Loto 6 din 49: 34, 20, 12, 45, 9, 1

Joker
5: 7, 1, 35, 25, 18

5 din 40: 24, 5, 16, 23, 38, 22

Noroc: 4478968

Super Noroc:
899938

Noroc Plus:
514625

UPDATE ORA 22.00
Potul de la jocul Loto 6/49, din 13 noiembrie 2011, în valoare de peste 31,5 de milioane de lei, a fost adjudecat în urma extragerilor organizate aseară de Loteria Română. Biletul câştigător a fost jucat la o agenţie din cartierul bucureştean Colentina, în data de 13 noiembrie, la ora 13.13.

În ultimii 10 ani, frecvenţa câştigurilor la categoria I a jocului Loto 6/49 a fost destul de redusă. Numai cinci-şase persoane au reuşit să prindă potul cel mare în fiecare an. Dacă, în anul 1999, 35 de persoane au venit la sediul Loteriei pentru a ridica marele premiu, anul 2009 a fost cel mai sărac în premii: doar două persoane au reuşit să bifeze pe bilete combinaţia fericită – semn că norocul românilor a secat odată cu rezervele bancare.

De data aceasta, câştigul a venit atunci când jucătorii împătimiţi se aşteptau mai puţin – cutuma spune că premiile se dau, cel mai adesea, de Paşte, de Crăciun, sau în duminicile cu alegeri. Ultimul mare premiu al Loteriei Române, în valoare de aproape 42 de milioane de lei (peste 10 milioane de euro, la vremea respectivă), a fost acordat tot în zi de sărbătoare: în prima zi de Paşte a acestui an. Biletul câştigător, care a costat doar 26,5 lei, a fost jucat la o agenţie din Arad şi i-a adus norocosului al treilea premiu ca valoare din istoria jocului. Cel mai mare câştig înregistrat vreodată la „6 din 49“, în valoare de 11 milioane de euro, a fost adjudecat în vara anului 2009.

Potrivit statisticilor Loteriei Române de până în luna august a anului 2011, cele şase numere extrase cel mai des la „6 din 49“ sunt: 13 (de 153 de ori), 36 (de 147 de ori), 29 (de 143 de ori), 33 (de 142 de ori), 48 (de 141 de ori) şi 12 (de 140 de ori). Niciunul dintre acestea nu s-a aflat însă printre numerele extrase aseară.

Cel mai mare câştig înregistrat în istoria Loteriei Române, la jocul 6 din 49, este în valoare de 12,45 miliaone de euro şi a fost adjudecat în ianuarie 2008.

Banii n-aduc fericirea

Dacă, pentru unii, câştigul a însemnat asigurarea unui trai decent pentru tot restul vieţii, sunt şi cazuri în care banii de la Loteria au zburat la fel de repede precum au venit. Primul mare câştigător la „6 din 49“, care se trezise din senin cu aproape 600.000 de dolari în anul 1995, a ajuns la închisore după ce a ucis un pieton. În arest, a fost coleg de celulă cu cel care îl seconda în topul marilor câştigători – un cetăţean căruia Loteria îi înmânase 150.000 de dolari, reţinut după ce a agresat un poliţist.

Cel mai tânăr câştigător la loterie este Dan Neculai Amariei, din juteţul Suceava, care a încasat, la 17 ani, peste 1,3 milioane de dolari. Banii     tânărului Dan s-au evaporat, ca şi când n-ar fi fost, în afaceri neinspirate, maşini şi alte distracţii costisitoare.


Care sunt cele mai norocoase numere din istoria Loteriei Române

Un top şase al celor mai frecvente numere extrase la Loto 6 din 49, de la lansarea jocului până la tragerea din 21 august, îl plasează în vârful clasamentului pe ghinionistul număr 13, cu 153 de apariţii. Urmează apoi, pe locul al doilea, 36, cu 147 de apariţii, 29 şi 15 pe poziţia a treia, cu 142 de apariţii, 33, 9 şi 5, pe locul patru cu 142 de apariţii.

Pe ultimele două locuri sunt numerele 48, cu 141 de apariţii, şi 12, cu 140 de apariţii. „În mod obişnuit, alegem numerele potrivit hazardului. Mai sunt elemente care îi urmăresc pe unul sau pe altul, obsesii", a explicat psihologul Hanibal Dumitraşcu.

Cele mai norocoase judeţe ale ţării, potrivit statisticilor făcute de Loteria Română, unde s-au dus cel mai des premiile de categoria I, sunt Suceava, Timiş, Constanţa, Galaţi, dar şi în oraşul Bucureşti.

Mai citeşte:

Românul care a câştigat 7,1 milioane de euro la Loto 6/49 a jucat biletul norocos pe 13 noiembrie, la ora 13.13

Mirajul Loto: plătim mult, câştigăm mult mai rar

Cum să câştigi la Loto? Un american crede că a găsit soluţia, a câştigat până acum de şapte ori

7,4 milioane de euro, premiul cel mare la extragerea Loto 6/49 din această seară

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite