Asociaţia Pro Democraţia solicită transformarea Pieţei Universităţii în agora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Pro Democraţia (APD) i-a solicitat primarului general al capitalei, Sorin Oprescu, şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti susţinerea pentru conferirea statutului de agora Pieţei Universităţii.

“Luând în calcul faptul că zona Universităţii de Urbanism şi Arhitectură şi a Teatrului Naţional a reprezentat începând cu 21 decembrie 1989 punctul central al coagulării mişcărilor civice şi al libertăţii de exprimare, solicităm susţinerea iniţiativelor democratice prin amenajarea în consecinţă a spaţiului public. Astfel, propunem supunerea spre dezbaterea Consiliului General a unui proiect de hotărâre care să susţină exprimarea liberă şi neîngrădită a ideilor şi credinţelor civice, organizarea de evenimente şi dezbateri necenzurate şi să susţină dezvoltarea liberă a spiritul critic prin orice mijloace democratice”, afirmă cei de la Asociaţia Pro Democraţia.

“Mişcările de protest spontane şi continue din ultima vreme demonstrează că în România acumularea nemulţumirilor profunde ale cetăţenilor legate de probleme publice, de natură economică, socială şi politică este o formă de control social al decidenţilor, dar şi o mare şansă pentru ca democraţia să poată supravieţui. Pentru a facilita această formă democratică de manifestare a nemulţumirii ar fi necesară amenajarea în consecinţă a spaţiul public. Doar astfel acţiunile de protest se pot transforma într-un instrument democratic prin care guvernanţii să elaboreze sau să adapteze politicile publice, astfel încât acestea să funcţioneze în interesul cetăţenilor, atât la nivel local, cât şi central. În acest sens, pentru a încuraja libera exprimare a valorilor democratice, spiritul critic şi iniţiativa civică vă propunem să susţineţi valorile statului de drept conferind Pieţei Universităţii – atât spaţiului din zona Universităţii de Urbanism şi Arhitectură, cât şi în faţa Teatrului Naţional - statutul de agora. În acest sens, interpretăm agora ca spaţiul public unde sunt exprimate şi dezbătute idei, opinii şi credinţe economice, politice sau sociale în interesul întregii comunităţi”, se spune într-o scrisoare adresată de asociaţie primarului capitalei, Sorin Oprescu.

“Astfel, constatând că Piaţa Universităţii a căpătat un statut special încă de la manifestaţiile din 21 decembrie 1989, devenind punctul central al coagulării mişcărilor civice şi a libertăţii de exprimare susţinem necesitatea formalizării acestuia atât pe plan normativ, cât şi edilitar. De aceea, vă solicităm domnule Primar General, să supuneţi spre aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti un proiect de hotărâre de Consiliu General care să permită acordarea statutului de agora zonei Pieţei Universităţii, astfel încât să faciliteze exprimarea
liberă şi neîngrădită a ideilor şi credinţelor civice, organizarea de evenimente, de dezbateri fără nicio cenzură şi să creeze posibilitatea dezvoltării libere a spiritului critic prin orice alte mijloace şi instrumente democratice”, se mai arată în text.

Oprescu l-a invitat azi, la ora 14.00, pe preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pîrvulescu, la sediul municipalităţii, pentru a analiza propunerea acestuia de a conferi zonei Piaţa Universităţii statutul de agora.

CGMB va decide săptămâna viitoare dacă Piaţa Universităţii va primi statutul de “Agora”

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite