Cel mai tare Ferrari, ediţie limitată în valoare de 400.000 de euro, a ajuns în garajul unui român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

VEZI VIDEO Luna trecută, un român a intrat în posesia celui mai rapid Ferrari din toate timpurile. Preţul unui astfel de bolid: aproximativ 400.000 de euro.

Mai citeşte : Vânzări record la Ferrari - într-o singură lună au vândut produse în valoare de 130.000 de euro

Românii se dau în vânt după produsele Ferrari

Autoturismul Ferrari 599 GTO va putea fi văzut şi pe şoselele din România. Potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, un astfel de bolid a fost înmatriculat luna trecută.

Potrivit constructorului italian, 599 GTO este cel mai rapid Ferrari. Maşina ajunge la 100 de kilometri pe oră în doar 3,35 de secunde, iar viteza maximă este de 335 kilometri pe oră.

ReprezentanţiiForza Rosa nu vor să dea detalii despre posesorul unei astfel de maşini, însă spun că un alt român aşteaptă să intre în posesia aceluiaşi tip de Ferrari.

670 de cai putere

Aceasta viteză este posibilă datorită motorului V12 de 6 litri şi 670 de cai putere. Pe circuitul de la Fiorano, 599 GTO, a reuşit să acopere un tur într-un minut şi 24 de secunde, fiind cu o secundă mai rapid decât Ferrari Enzo. Acesta este cel mai nou şi mai rapid Ferrari, fiind construit în doar 599 de exemplare. Maşina a fost prezentată în luna aprilie la Modena, în cadrul unei ceremonii.

Forza Rossa a vândut anul acesta în ţara noastră 25 de maşini Ferrari, cele mai multe fiind 458 Italia, 11 români cumpărând  acest model. „cel mai popular model este 458 Italia, iar cei care cumpără o maşină Ferrari serie limitată mai au probabil un alt Ferrari , ediţie mai veche, acasă”, spun reprezentanţii Forza Rossa.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite