Stiri din Bucuresti

Traficul din Capitală, sufocat de şantiere

4 septembrie 2010, 21:34 |  Autor: Emilia Sava | 

Cuvinte cheie: trafic, bucuresti, maternitatea giulesti, restrictii,

De ieri au intrat în vigoare noi restricţii în zona Maternităţii Giuleşti

De ieri au intrat în vigoare noi restricţii în zona Maternităţii Giuleşti

 

Din acest weekend au fost impuse noi restricţii de circulaţie în zona Pasajului Basarab şi pe Bulevardul Aviatorilor. Poliţiştii se aşteaptă ca blocajele în trafic să se înmulțească. Mai multe străzi au fost închise pentru reparaţii, chiar în perioada în care bucureştenii se întorc din concediu, iar copiii încep școala.

„Patimile" şoferilor continuă în zona Pasajului Basarab, un proiect considerat necesar de către bucureşteni pentru fluidizarea circulaţiei, dar care i-a scos din minţipe şoferii care trec zilnic prin acea zonă. De ieri-dimineaţă şi până la 14 septembrie aici au intrat în vigoare noi restricţii de circulaţie, mai exact pe Calea Giuleşti, între strada Boişoara şi Calea Plevnei. Ca rută ocolitoare, poliţiştii recomandă strada Boişoara, strada Pascal Cristian, Şoseaua Orhideelor. Deja indicatoarele le arată şoferilor pe unde pot circula, iar aceştia se supun noilor reguli.

Pe Aceeaşi Temă

Citiţi şi:

Unde parchează un taximetrist? Unde vrea!

Hoţii ţin pasul cu anotimpul: toamna se numără bicicletele furate

Şoferii tac şi îndură

„Nu avem ce să facem. Strângem din dinţi, înjurăm, dar rezistăm. Abia aştept să se termine pasajul să putem circula şi noi civilizat, fără să ne mai enervăm", a declarat Florin Cucea, un taximetrist care staţiona prin zonă. Locuitorii se gândesc însă ce‑i aşteaptă în timpul zilelor lucrătoare, când porţiunile înguste de circulaţie se sufocă de numărul mare de maşini. „Trebuie să ocolim chiar dacă nu ne convine. Azi este sâmbătă şi se circulă binişor. Nici nu vreau să mă gândesc ce o să fie pe timpul săptămânii", a spus şi Virgil, un alt şofer.

Şi mai greu le va fi peste o săptămână când Capitala se va aglomera din nou odată cu începerea noului an şcolar. Poliţiştii se aşteaptă ca numărul maşinilor să crească simţitor şi se pregătesc deja să prevină blocajele care pot apărea în trafic. „Agenţii de circulaţie se vor afla în punctele fierbinţi pentru dirijarea circulaţiei, dar şi şoferii trebuie să ştie că trebuie să nu blocheze intersecţiile", a declarat subinspectorul Laura Snae, de la Brigada Poliţiei Rutiere. De astăzi, timp de 45 de zile şi pe Bulevardul Aviatorilor, unde se lucrează la înlocuirea pietrei cubice cu asfalt, se va circula cu restricţii. Astfel, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, traficul se va desfăşura în sens unic, pe trei benzi.

Ca rute ocolitoare, şoferii se pot deplasa pe Calea Dorobanţilor - Bulevardul Primăverii - Bulevardul Beijing sau Piaţa Charles de Gaulle - Bulevardul Mareşal C-tin Prezan - Piaţa Arcului de Triumf - Şoseaua Kiseleff - Piaţa Victoriei. Deşi este toamnă şi vor începe ploile, autorităţile locale mai au de lucru şi ca să termine reparaţiile de pe Bulevardul Mircea Eliade, lărgirea Şoselei Pipera-Tunari şi lucrările de pe strada Berzei. Şi la Pasajul Lujerului se lucra ieri de zor, iar şoferii erau cu ochii în patru ca să nu ia vreun muncitor pe capotă. Reprezentanţii Primăriei Capitalei susţin că până la sfârşitul toamnei vor fi reabilitate 17 străzi, rămânând în lucru alte 28 de şantiere importante.

“Nu avem cesă facem. Strângem din dinţi, înjurăm,dar rezistăm."
Florin Cucea taximetrist

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole