Radio Kiss FM a primit amendă pentru "Cronica Cârcotaşilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Melodiile vulgare şi limbajul licenţios al prezentatorilor de radio au fost penalizate de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Citiţi şi

Antena 1 şi Antena 2, amendate în urma solicitării Anei Blandiana

În şedinţa de ieri a Consiliului Naţional al Audiovizualului, Radio ZU a primit o amendă de 10.000 de lei pentru că în emisiunea „Morning ZU”, prin limbajul licenţios folosit şi melodia difuzată (text vulgar), radiodifuzorul nu a ţinut cont de prevederile legislaţiei audiovizuale privind protecţia minorilor, respectiv de art. 39 alin, se arată în comunicatul CNA. 

De asemenea, Radio KISS FM a fost sancţionat cu 5.000 de lei, pentru că, în emisiunea „Cronica Cârcotaşilor” (difuzată în intervalul orar 7.00-10.00), a fost difuzată o melodie cu versuri vulgare, fără a respecta prevederile art. 28 alin. 1 din Codul audiovizualului care stipulează că
”producţiile şi videoclipurile muzicale bazate pe violenţă fizică, psihică ori sexuală sau care folosesc un limbaj vulgar ori licenţios pot fi difuzate doar cu respectarea criteriilor de clasificare şi a restricţiilor orare de difuzare”.

Somaţii publice pentru Radio Guerilla şi Rock FM

Radio Guerrilla a primit somaţie publică, pentru nerespectarea structurii serviciului de programe, iar Radio Rock FM - somaţie publică, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale cu privire la protecţia minorilor.

Consiliul a aprobat prelungirea licenţei audiovizuale cu 9 ani pentru postul Magic FM Ploieşti, precum şi solicitarea de licenţă audiovizuală prin satelit pentru postul TV Convergenţe Europene.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite