PRODUCŢIE RECORD Film românesc cu 130 de actori şi 400 de figuranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Portretul luptătorului la tinereţe”, lungmetrajul de debut al lui  Constantin Popescu despre partizanii din gruparea lui Ion Gavrilă  Ogoranu, a angrenat o distribuţie spectaculoasă: peste 130 de actori şi  400 de figuranţi au filmat în condiţii uneori dificile, în zona Făgăraşului, în apropierea sau exact în locurile în care s-au petrecut întâmplările reale.

Citiţi şi

Ion Iliescu debutează ca actor

Bazat pe memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu, pe documente istorice şi pe  arhivele Securităţii - care a dedicat mişcării tomuri întregi - filmul  încearcă să redea cu fidelitate episoadele de luptă ale tinerilor care  au urcat cu armele în munţi, în numele unei idei, în anii 50. Câteva  dintre hainele purtate de actori au aparţinut unor partizani ucişi de  Securitate, iar recuzita (arme, rucsacuri, bocanci, lanterne, cuţite,  binocluri, topoare, bidoane, aparate de radio, costume militare etc.) a  fost, în proporţie de 95%, originală.

Filmul se lansează în cinematografele din România vineri, 19 noiembrie şi va fi lansat simultan în  Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Bacău, urmând a fi proiectat ulterior la  Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad, Oradea şi alte oraşe.

image

Distribuţia reuneşte actori precum Constantin Diţă (în rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu), Ionuţ Caras, Bogdan Dumitrache, Cătălin Babliuc, Ion Bechet, Vasile Calofir, Constantin Lupescu, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrescu, Alexandru Potocean („The Way Back”), Alin Mihalache, Radu Iacoban, Şerban Gomoi, Paul Ipate („Hârtia va fi albastră”), Dorian Boguţă („Francesca”), Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Teodor Corban, Mimi Brănescu, Nicodim Ungureanu.

Informaţii  despre cinematografe şi orarul proiecţiilor găsiţi pe www.potretulluptatorului.ro.

Pelicula va avea parte de proiecţii de gală - în prezenţa regizorului şi a echipei - joi, 18 noiembrie, la Cinema Studio din Bucureşti. Vineri, 19 noiembrie, filmul va rula în premieră la Cinema Victoria din Cluj şi la 23 noiembrie la Făgăraş.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite