Metroul Pajura-Parc Bazilescu circulă la 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panouri de tablă emailată, granit, gresie şi marmură românească sunt câteva dintre materialele de construcţii cu care s-a lucrat la amenajarea tronsonului 1Mai – Parc Bazilescu. Astăzi, directorul Metrorex Gheorghe Udrişte şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, au parcurs traseul staţiei Pajura-Parc Bazilescu într-o Dacie-papuc, pe post de drezină.

Citiţi şi:

Boagiu: Ministerul Transporturilor e "o sugativă de bani europeni"

Gheorghe Udrişte, a declarat ieri că lucrările la tronsonul de metrou 1 Mai – Parc Bazilescu, însumând 2,62 kilometri, cu două staţii, sunt realizate în proporţie de 80%, urmând ca la 1 iulie acesta să fie dat în folosinţă: „Lucrările la cele două staţii au fost începute în 1986-1987, iar lucrul la finisaje, instalaţii electrice şi calea de rulare a demarat în octombrie 2010. La 15 iunie vor începe probele, iar la 1 iulie se va da drumul circulaţiei”.

Fotografii: Ionel Puică

image
image
image
image
image

Costul lucrărilor de structură efectuate după anul 1990 a fost de 308 milioane lei.

Tot astăzi, a fost semnat contractul pentru construcţia Magistralei V Drumul Taberei-Universitate, între Max Boegl România şi Max Bögl Germania. Cei doi constructori vor realiza staţia şi depoul Valea Ialomiţei, pentru 231,67 milioane lei, linia urmând să fie deschisă în 2014.

16 trenuri noi

Metrorex a lansat un anunţ de licitaţie pentru achiziţia a 16 trenuri noi de metrou care vor circula pe Magistralele 1, 2 şi 3. Valoarea estimativă a contractului este de 107,2 milioane euro. Trenurile au în total 96 de vagoane şi vor înlocui garniturile vechi de tip IVA. În prezent, parcul de metrouri al Metrorex numără 44 de trenuri noi de tip Bombardier şi 31 de trenuri de construcţie veche de tip IVA. Noile trenuri vor avea sisteme antivandalism, la uşi şi geamuri.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite