Mărturii ale românilor din Japonia. Tokyo a fost paralizat 14 ore. "Am crezut că suntem pe mare, nu pe pământ, după cutremur!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Reţeaua de telefonie nu a mers până acum câteva ore. Tot orasul Tokyo a fost paralizat în ultimele 14 ore, abia au dat drumul la câteva linii de metrou, pe care s-a bulucit toată lumea, iar JR (trenul) nu a mers deloc. Noi am parcurs un drum de 6 km (o oră şi ceva de mers pe jos), după care am făcut cu maşina vreo patru ore pe aceeaşi distanţă, pentru că traficul a fost blocat câteva ore bune. În rest, oameni fără loc de dorm

Citiţi şi

Mărturii din mijlocul Apocalipsei din Japonia: "Tremură muşchii pe mine! Am senzaţia că e tot timpul cutremur"

image

"Din fericire, nu s-a prăbuşit nicio clădire în Tokyo, însă în Sendai am auzit că s-au prăbuşit câteva clădiri în jurul gării şi numărul morţilor este estimat între 200 şi 300 de persoane. Plus alţi morţi şi răniţi pe malul oceanului, în prefectura Miyagi, cea mai afectată, şi în câteva prefecturi limitrofe", a mai spus femeia.

De asemenea, Mihaela Butnariu a precizat faptul că Konbini (magazinele non-stop) au stat deschise toată noaptea şi au aprovizionat lumea cu apă gratis, au permis accesul la toaletă. "Am înţeles că au făcut asta la cererea primăriei metropolitane", a aăugat ea.

Luana Elena Matei, o altă româncă aflată în Capitala Japoniei a povestit: "Totul este bine în Tokyo, dar sunt încă şocată şi nu îmi vine să cred că s-a întâmplat asta. Am zis că până aici mi-a fost, şi chiar după ce s-a terminat cutremurul au fost atât de multe replici, încât ziceai că suntem pe mare şi nu pe pământ. Oamenii mergeau cu căşti de protecţie, ordonaţi, tăcuţi, îndreptându-se spre case, în magazine nu se mai găsea prea multe de mâncare, afară scăzuse temperatura, s-a înnoptat mult prea devreme, poate sună exagerat, dar am zis că vine sfârşitul lumii şi că ăsta e numai începtul".

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite