In memoriam Mădălina Manole la TVR 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţină lume mai ştie că artista a fost Miss Ploieşti. În emisiunea "Muzica e viaţa mea  - In memoriam Mădălina Manole" ce va fi difuzată în reluare, astăzi, la TVR 1, de la ora 12.45, veţi urmări evoluţia "fetei dragi", primele filmări şi înregistrări.

Citiţi mesajul de adio al Mădălinei Manole

Sibienii o plâng pe Mădălina Manole pe internet

Imagini de la locul unde s-a sinucis Mădălina Manole

Triunghiul tragic: Mihaela Runceanu - Laura Stoica - Mădălina Manole

"Mădălina Manole avea probleme cardiace"

O emisiune realizată în 2002 de TVR, un portret al Mădălinei, cu poveştile spuse de ea, cu declaraţii ale celor care au avut influenţă asupra carierei muzicale. Producătorul  tv.

Liana Săndulescu a realizat această emisiune în urmă cu 8 ani şi spune despre ultima colaborare cu Mădălina Manole: "A fost anul trecut, la Gala Crucii Roşii – Banca de alimente, ea fiind imaginea campaniei. Înainte de transmisiune, Mădălina mi-a trimis pe mail imagini cu băieţelul ei…Orice dispariţie de acest gen trezeşte amintiri frumoase şi dureroase în acelaşi timp. Asta ne arată cât suntem de fragili şi cât  de puţin preţuim fiecare moment al vieţii noastre. Uităm asta şi trăim ca şi cum am fi nemuritori. Am lucrat cu Mădălina şi am avut o relaţie specială mai ales în perioada în care era cu Şerban Georgescu. Venea la toate emisiunile făcute de mine – Ba da ba nu, Muzica e viaţa mea, festivaluri… – şi a cântat toate piesele la TVR”. 

În emisiunea "Muzica e viaţa mea", telespectatorii o pot revedea pe Mădălina de la început de drum, pe balerina Mădălina, copilul şi apoi adolescenta.

Lucian Avramescu a descoperit-o, la îndemnul tatălui ei.

În emisiune sunt multe imagini de arhivă, fotografii personale ale Mădălinei, secvenţe din producţii la care a participat. Prima ei filmare a fost făcută de Titus Munteanu.

Născută în Vălenii de Munte, Mădălina Manole a venit în Bucureşti să facă Şcoala Populară de Artă la clasa Mihaelei Runceanu şi a lui Ionel Tudor. În 1988, la Mamaia, începe colaborarea cu Şerban Georgescu, căsătorindu-se cu compozitorul în 1994.

Mădălina Manole a luat Discul de Aur pentru cele mai multe vânzări în anii 1991-1994. A obţinut mai multe premii la Mamaia, ţinând un recital la acelaşi festival, în 1994.

Absolventă a Liceului de Chimie din Ploieşti şi a Şcolii de controlori trafic aerian Băneasa, a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu. Dar muzica a fost marea ei chemare, declarată şi realizată. Discuri precum  "Fată dragă", "Ei, şi ce?", "Trăiesc pentru tine", "Cântă cu mine", "Lină, Lină, Mădălina" (de muzică populară), "Dulce de tot!", "The best of" rămân mărturie.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite