Stiri din Bucuresti

Geoană îi răspunde lui Iliescu prin titluri de cărţi, la Gaudeamus: „Un titlu bun: «Ferește-mă, Doamne, de prieteni!»”

27 noiembrie 2011, 11:29 |  Autor: Adrian David | 

Cuvinte cheie: Gaudeamus 2011, MIrcea Geoana,

Mircea Geoană

Mircea Geoană

 

Fostul șef al Senatului a venit, astăzi, la Târgul de carte Gaudeamus, organizat la Romexpo. El a apreciat că vor urma vremuri tulburi în politică, fiind de părere că nici puterea, nici opoziția nu sunt în stare să guverneze România.

Mircea Geoană a declarat că este o plăcere să se plimbe printre standurile de cărți de la Romexpo. „E o oază de liniște, de cultură. Aveam nevoie de așa ceva după ultimele zile. Vedeam aici un tiltu de carte: «Ferește-mă, Doamne, de prieteni!». Este un titlu bun”, a spus Geoană.

Fostul şef al Senatului a accentuat acest titlu de carte după ce, ieri, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că, în prezent, cartea pe care o citeşte este "Salvează-mă, Doamne, de prieteni". „E interesant, e o carte bine documentată", a afirmat Iliescu, precizând că în volum este vorba despre România şi istoria sa în relaţiile cu vecinii.

Tot astăzi, la târgul de carte din Bucureşti, Mircea Geoană a mai precizat că vor urma zile grele în politica românească. „Nici puterea, nici opoziția nu sunt în stare să guverneze România”, a spus acesta.

Citeşte şi:
Lansări de cărți cu Matei Vișniec și Florin Iaru în ultima zi la Gaudeamus

Iliescu, oprit de SSP-iști să vadă „Teroriştii printre noi“, la standul „Adevărul“ de la Gaudeamus
Fratele cel mic al lui Nicolae Ceauşescu a luat autograful lui Grigore Cartianu
Mircea Cărtărescu: "Varianta ilustrată a romanului Travesti m-a dat pe spate"
Iliescu la Gaudeamus: "Consider capitolul Geoană încheiat"
Citeşte mai multe despre declaraţiile lui Ion Ilescu referitoare la Mircea Geoană: „E un capitol încheiat“

Rămâneţi pe www.adevarul.ro pentru a urmări cum se desfăşoară Târgul de carte Gaudeamus 2011.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Iliescu, oprit de SPP-iști să vadă „Teroriştii printre noi“, la standul „Adevărul“ de la Gaudeamus

    Venit în vizită la Târgul de carte de la Romexpo, președintele de onoare al PSD s-a uitat la că ...

    Iliescu la Gaudeamus: "Consider capitolul Geoană încheiat"

    Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, astăzi, că el consideră "capitolul Geoa ...

    Geoană anunţă că-şi va lansa partidul curând

    Mircea Geoană nu are de gând să rămână mult timp independent . El a anunţat duminică, la emisiu ...

    Curtea Constituţională a amânat decizia privind contestaţia lui Mircea Geoană privind revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului

    Curtea Constituţională a discutat contestaţia lui Mircea Geoană privind revocarea sa din funcţi ...

    Ce să faci de Bobotează ca să ai belşug în casă tot anul

    Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai importante sărbători religioase de pest ...

    A supus la perversiuni sexuale un copil de 8 ani pentru a-şi răzbuna fiul

    Ciprian Dumitru Talică (31 de ani) a fost  acuzat joi, 5 ianuarie, de procurorii Parchetul ...

    Ce a făcut Raed Arafat pentru sistemul de sănătate din România

    Raed Arafat s-a născut la 24 mai 1964, la Damasc. În anul 1981 soseşte la studii în România. A ...

    Horoscop: Ce să nu-i spui niciodată în funcţie de zodie

    La începutul unei relaţii este bine să treci prin filtru cuvintele pe care i le adresezi parten ...

    Cel mai mare adversar al lui iPhone va fi lansat în februarie

    Zvonurile privind viitorul Samsung Galaxy S III devin din ce în ce mai sigure, viitorul gadget ...

    Poveste emoţionantă. O mamă extraordinară a transformat suferinţa ei în bucurie pentru 14 copii cu handicap FOTO

    Mihaela Mihalache (36 ani) din Lieşti are o poveste cu totul specială. Mamă a doi copii născuţi ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole