Primarul Capitalei şi consilierii generali, buni de plată la Constanda cu 168 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a decis ca CGMB să plătească omului de afaceri Costică Constanda suma de 168 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea terenului de 28.500 de metri pătraţi din Satul Francez şi daune ca urmare a nerespectării mai multor înţelegeri între cele două părţi. Decizia nu este definitivă.

Omul de afaceri Costică Constanda a câştigat  procesul cu municipalitatea, reprezentate de Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în privinţa terenului din Satul Francez, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

O despăgubire CEDO de 2,5 milioane de euro, folosită pentru construirea unui centru de afaceri

Constanda a fost reprezentat în acest caz de avocaţii Valeriu Stoica, Florea Gheorghe şi Traian Briciu. De partea cealaltă, Primăria a fost reprezentată de patru case de avocatură, printre care şi avocatul Daniel Ştefănică, iar consilierii generali au fost apăraţi de avocatul George Stancov.

Aceasta este cea mai mare sumă de bani pe care urmează să o plătească o instituţie a statului către un om de afaceri.

Sorin Oprescu este optimist

"Consiliul a respectat PUZ-ul. Pot să vă spun că sunt piraţi ăştia care vor să obţină bani de la Primărie. Eu am fost optimist întotdeauna şi cred că judecătorii vor judeca drept", a spus Sorin Oprescu înainte de decizia Tribunalului Bucureşti cu privire la despăgubirile în cazul Constanda.

Schimb de terenuri

Omul de afaceri Costică Constanda a cumpărat înainte de anul 2000, de la familia Lincaru, dreptul litigios asupra a 3,3 hectare de teren din Satul Francez.

În 2003, Primarul Capitalei de la acea vreme, Traian Băsescu, i-a oferit lui Constanda la schimb pentru Satul Francez aceeaşi suprafaţă în Parcul Bordei.

Pentru că a vrut să construiască în zona verde clădiri de locuinţe, municipalitatea s-a opus şi i-a oferit lui Constanda o alternativă: să-i dea terenul din Satul Francez în schimbul celui din Bordei, precum şi o autorizaţie de construcţie "specială".

Când consilierii au respins acordarea autorizaţiei, Constanda a dat în judecată municipalitatea. După cinci ani de proces, instanţa i-a dat câştig de cauză, obligând autoritatea locală Bucureşti să-i plătească contravaloarea terenului, 20 de milioane de euro, şi daunele.

Anularea contractului cu Primăria

Soţii Costică şi Maria Constanda au introdus la Tribunalul Bucureşti o acţiune privind anularea contractului prin care, în martie 2008, au intrat în posesia Satului Francez, în schimbul cedării Parcului Bordei către Primăria Capitalei.

Omul de afaceri a susţinut că cei din Consiliul General nu şi-au ţinut promisiunile asumate prin contract şi au tărăgănat aprobarea PUZ-ului pentru ridicarea unor construcţii în Satul Francez, ceea ce ar fi trebuit să-i aducă, după calculele sale, un profit de 200 de milioane de euro.

Costică Constanda nu a mai vrut să reintre nici în posesia Parcului Bordei, pentru că terenul a fost introdus între timp în domeniul public şi pe el nu se mai poate construi nimic.


Vezi pe forbes.ro la ce sumă a fost evaluat Constanda în Top 500 Miliardari

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite