Concertul Guns N’Roses nu se amână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă s-a zvonit că spectacolul formaţiei rock Guns N’Roses la Bucureşti, programat să se desfăşoare în această seară, la Complexul Romexpo, ar putea fi amânat, organizatorii susţin contrariul. Motivul: organizatorii nu au obţinut autorizaţia obligatorie din partea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA).

Citiţi şi

Concertul de astăzi Guns'N Roses ar putea fi amânat

Concertul Guns N’Roses va fi susţinut în conformitate cu toate prevederile legale, precizează D&D East Entertainment. „Acest eveniment, care este practic un minifestival de o zi în tradiţia demarată anul trecut de Rock The City, va fi organizat în conformitate cu toate prevederile legale exact aşa cum au fost organizate toate evenimentele sub egida D&D East Entertainment”, a precizat Denise Săndulescu, general manager.

Mai sunt bilete doar la Normal Circle

Recunoscut pentru faptul că îşi lasă fanii să aştepte minute bune înaintea show-urilor, organizatorii nu se tem de întârzierile lui Axl Rose. „Îl aşteptăm pe Axl Rose la Bucureşti şi dacă va întârzia vom vedea ce vom face”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară”, Anca Lupeş, din partea organizatorilor.
 
Cei care nu şi-au cumpărat încă bilete ar trebui să se grăbească pentru că mai sunt foarte puţine bilete la categoria Normal Circle, la preţul de 127,8 lei. „Concertul este aproape sold-out”,a  mai spus Anca Lupeş.

Spectatorii sunt aşteptaţi la Romexpo de la ora 17.00. La ora 19.00, pe scenă vor urca băieţii d ela Danko Jones, iar trupa-simbola  anilor ’90, Guns N’Roses va cânta la ora 20.30.

Se aşteaptă ca setlist-ul trupei să conţină următoarele piese:

01. Chinese Democracy
02. Welcome To The Jungle
03. It's So Easy
04. Mr. Brownstone
05. Sorry
06. Richard Fortus Guitar Solo
07. Live And Let Die (PAUL MCCARTNEY cover)
08. This I Love
09. Rocket Queen
10. Dizzy Reed Piano Solo
11. Street Of Dreams
12. You Could Be Mine
13. DJ Ashba Guitar Solo
14. Sweet Child O' Mine
15. Another Brick In The Wall (PINK FLOYD cover)
16. November Rain
17. Knockin' On Heaven's Door (BOB DYLAN cover)
18. Instrumental Jam
19. Nightrain
Bis:
20. Madagascar
21. Instrumental Jam
22. Paradise City

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite