Mărturie şoc: Taxa de protecţie în Centrul Vechi din Capitală, dublă faţă de chirie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea bucureştenilor care vin să servească un ceai sau să bea o bere la un local din Centrul Istoric cred că această zonă este una dintre cele mai sigure din oraş. Lucrurile nu stau chiar aşa în realitate.

Mircea, proprietarul unui bar din zona veche, spune că taxa de protecţie, impusă de clanurile care controlează perimetrul, este de două ori mai mare decât chiria pe care o plăteşte pentru spaţiul închiriat.

CITIŢI ŞI: CINE CONTROLEAZĂ CAPITALA DIN UMBRĂ

Vizitat de interlopi la câteva zile de la deschidere
Astfel, dacă pentru chirie trebuie să scoată din buzunar, lunar, 1.000 de euro, pentru aceeaşi perioadă el trebuie să le plătească şmecherilor din cartier 2.000 de euro.
Mircea a lucrat la o multinaţională până în urmă cu câteva luni, când s-au făcut restructurări şi a fost concediat. A trebuit să-şi găsească un alt loc de muncă, aşa că s-a gândit să-şi facă un bar cu banii strânşi de-a lungul timpului pentru „zile negre“.

CITIŢI ŞI: 2009-UN INTERLOP ARESTAT LA FIECARE DOUĂ ZILE

A închiriat spaţiul unde înainte fusese un alt pub care s-a închis. Nici bine nu a dat drumul localului, că a şi fost vizitat de câţiva băieţi cu „ceafa groasă“, care i-au explicat că pentru a-şi desfăşura bine afacerea şi, pentru a nu-i fi distrus barul la fiecare câteva zile, ar fi bine să le plătescă o taxă de 2.000 de euro, lunar. Venitul este fixat de ei şi nu depinde dacă proprietarul barului face profit în acea lună sau nu.

CITIŢI ŞI: ÎMPUŞCĂTURI CA-N FILME ÎN SECTORUL 2

Mircea a intrat în panică şi s-a gândit că dacă anunţă poliţia nu face decât să îngreuneze lucrurile. A încercat să vorbească cu reprezentanţii autorităţilor locale, dar aceştia au dat neputincioşi din umeri. Aşa că bărbatul a trebuit să se conformeze – în fiecare lună pune deoparte atât banii de chirie cât şi cei pe care „îi datorează“ clanurilor mafiote.

CITIŢI ŞI: CLANURILE DUDUIANU ŞI CARAN, NAŞII SECTORULUI 2

Hoţi de maşini de închiriat
Marius este administratorul unei firme de Rent-a-Car din sectorul 3. În urmă cu jumătate de an, un bărbat din Bucureşti, Gheorghiţă Borcea, i-a cerut să închirieze un Golf 5 pentru patru zile.

Marius i-a dat cu încredere cheile de la maşină. Cele patru zile au trecut, iar Borcea nu s-a mai întors cu maşina. Marius l-a sunat, iar acesta i-a spus „verde în faţă“ că nu îi mai aduce autoturismul înapoi.

Bărbatul a făcut plângere la poliţie, care i-a spus că se ocupă de caz. Între timp, el a aflat că hoţul, împreună cu un complice, mai furaseră, în aceeaşi perioadă, încă două maşini. „În trei zile au furat trei maşini – una de la firma la care lucrez şi încă două de la alte firme din zonă“, povesteşte Marius.

Din păcate, oamenii legii nu i-au recuperat maşina nici până în momentul de faţă, sub pretextul că fapta hoţilor nu este de caz penal. Asta pentru că se consideră abuz de încredere şi nu furt, deoarece maşinile le-au fost încredinţate de la firmele de închirieri.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite